Sâmbătă, 10 iulie 2021, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă „București” va fi reproiectat filmul „Un om integru”, cu Reza Akhlaghirad și Soudabeh Beizaee în rolurile principale, în regia lui Mohammad Rasoulof.
Filmul are ca temă mijloacele prin care un regim represiv reușește să aducă la tăcere punctele de vedere dizidente. Un bărbat încearcă să lupte până la capăt pentru dreptate. A fost dat afară pentru că a protestat pentru condițiile de lucru ale muncitorilor dintr-o fabrică, așa că a ales să se mute la țară, încercând să trăiască fără să fie nici victimă, nici agresor. Din păcate, nici orășelul în care se hotărăște să deschidă o fermă nu este ferit de aceste reguli: este un oraș al unei întreprinderi, unde o corporație misterioasă și puternică taie și spânzură, și are unele planuri cu terenul protagonistului.
Prețul unui bilet este de 8 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.
Duminică, 11 iulie 2021, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă „București” va fi reproiectat filmul „Moromeții 2”.
Regia îi aparține lui Stere Gulea, în rolurile principale fiind Horațiu Mălăele, Dana Dogaru și Iosif Paștina.
„Moromeții 2” continuă povestea familiei lui IlieMoromete, din satul din Câmpia Dunării, și-l are în prim-plan pe mezinul Niculae. Peste lumea pe care o cunoșteau, în care cel mai important lucru era să ai pământ pe care să-l muncești, trecuse un război. Toată ordinea vieții lor se schimbă o dată cu venirea noului regim, care propovăduiește egalitatea. Se șterg diferențele într-un mod forțat și violent, iar albul devine negru și invers. Obsesia pentru pământ a lui Moromete a rămas intactă. Totul se învârte în jurul muncii câmpului. Pentru supraviețuire e nevoie de porumb, de grâu. O dată cu venirea comuniștilor „adevărul” devine unul singur, iar colectivizarea va răsturna cu susul în jos toată lumea lui Moromete. Promisiunile lumii noi, în care totul e posibil dacă te înregimentezi, îl vor pune la încercare pe Niculae, care va deveni ziarist și scriitor.
Prețul unui bilet la acest film este de 6 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi. Reamintim că, pe durata filmelor, spectatorii vor purta obligatoriu mască de protecție.
Citeşte şi ...
“Învățați-vă copiii să iubească sportul!”
“Mi-a plăcut teribil acel slogan de pe un banner de la Campionatul European din primul ...