În urmă cu puțîn timp,un echipaj SMURD de Terapie Intensivă Mobilă la Detașamentul de Pompieri Pitești, a intervenit la o bază de agrement de pe rază municipiului Pitești pentru a acordă îngrijiri medicale unei persoane înnecate.
Din primele momente, victimei i s-au aplicat manevrele de resuscitare de către un coleg de-al nostru, aflat în timpul liber, până la sosirea unei asistente medicale și a unui salvamar din cadrul bazei de agrement.
Ajunși la locul solicitării în cel mai scurt timp posibil, paramedicii SMURD au constatat că este vorba despre o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 73 de ani, care a fost preluată și transportată la spital cu manevre de resuscitare în curs.
„În după-amiază zilei de 17 august a.c., polițiștii Secției 3 Poliție Pitești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că un bărbat a fost găsit în stare de inconștiență în piscină unui ștrand din Pitești.
Din verificările preliminare s-a stabilit că bărbatul în cauză, de 73 de ani, din Pitești, s-ar fi deplasat la ștrand în scop de agrement.
După ce bărbatul în cauză a fost scos din apă, acestuia i-au fost efectuate manevre de resuscitare, de către angajații unității, iar ulterior de către pompierii SMURD, acesta fiind transportat la o unitate medicală.
În prezent polițiștii desfășoară cercetări, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc, iar pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”,informează IPJ Argeș.