Acasă / EVENIMENT / Un şarpe şi-a înfipt colţii în piciorul unui copil în vârstă de patru ani

Un şarpe şi-a înfipt colţii în piciorul unui copil în vârstă de patru ani

muscat_de_sarpeUn băieţel a ajuns la Spitalul Municipal Câmpulung după ce a fost muşcat de un şarpe, iar din motive de siguranţă a fost transferat la un spital din Bucureşti. Este vorba despre un copil în vârstă de patru ani, din municipiul de la poalele Mateiaşului, care în cursul zilei a fost cu părinţii la ţară unde au mers pe câmp, la un teren deţinut de aceştia în apropierea comunei. Seara, după ce au revenit acasă, micuţul a început să se simtă rău, să transpire şi să aibă frisoane uşoare. Observându-l, părinţii şi-au dat seama că ceva nu este în regulă. În plus, uitându-se cu atenţie pe tot corpul băieţelului, au sesizat două urme ca de înţepătură roşiatic-vineţii la glezna stângă. Oamenii au bănuit imediat că cel mic a fost muşcat de un şarpe şi au sunat la 112, iar în scurt timp la locuinţa lor a sosit ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă a Detaşamentului de Pompieri Piteşti. Echipa medicală a toaletat leziunea şi a administrat tratament preventiv, după care, din motive de siguranţă pentru sănătatea copilului, s-a luat decizia transportării acestuia la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti. Se presupune că micuţul a fost muşcat de şarpe când era pe câmp, dar nu a simţit nimic şi abia seara muşcătura a început să producă efecte asupra organismului. Din primele informaţii se pare că totuşi nu ar fi vorba despre muşcătura unei vipere, dar pentru a evita orice evoluţie negativă a fost luată decizia transferului în Capitală.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar