Un tânăr a fost implicat într-un accident rutier şi spre norocul său a scăpat doar cu leziuni uşoare, însă s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, chiar dacă victima este… el însuşi. Evenimentul a avut loc la intrarea în Topoloveni, chiar în dreptul unui supermaket. Sebastian R., de 20 de ani, din Călineşti, circula cu un moped dinspre oraşul de pe Valea Cârcinovului către Piteşti. Din cauză că nu a păstrat distanţa în mers, s-a izbit de un Opel condus regulamentar în aceeaşi direcţie de deplasare de Nelu M., de 49 de ani, din Leordeni, care oprise ca să acorde prioritate de trecere unui grup de oameni angajat în traversarea drumului pe marcajul pietonal. În urma impactului mopedistul a fost trântit pe asfalt, iar la locul accidentului au apărut echipaje ale poliţiei rutiere şi ambulanţei. Flăcăul a primit îngrijiri medicale şi a fost transportat la spital, unde s-a constatat că nu era rănit grav şi nu trebuia spitalizat. Chiar dacă victima evenimentului este el însuşi, potrivit procedurii în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Acasă / EVENIMENT / Un tânăr a scăpat cu leziuni uşoare, după ce a fost implicat într-un accident rutier
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...