Acasă / EVENIMENT / Un tânăr de 15 ani a fost prins cu un cuțit

Un tânăr de 15 ani a fost prins cu un cuțit

În cursul zilei de ieri, un echipaj de jandarmerie care se afla în serviciu pe raza municipiului Pitești a fost solicitat de către conducerea Liceului Tehnologic Dacia pe motiv că în incinta unității de învățământ se află mai multe persoane care tulbură ordinea publică. După ce au ajuns la fața locului, jandarmii au identificat trei tineri care, la vederea oamenilor legii au încercat să părăsească zona. Aceștia au legitimat tinerii și i-au supus unui control corporal sumar. În rucsacul unuia dintre ei a fost găsit un cuțit cu lungimea de aproximativ 21 de centimetri.

Pe numele tânărului în vârstă de 15 ani, care este elev al liceului, au fost întocmite actele de sesizare a organelor de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”Deținere de obiecte interzise”, cercetările fiind preluate de către polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție.
Având în vedere că săptămâna trecută a fost depistată aceeași faptă tot la această instituție de învățământ, conducerea Jandarmeriei Argeș a dispus, ca patrulele aflate în serviciu să efectueze treceri mai dese și staționări pe o perioadă mai mare de timp, pentru a preîntâmpina apariția altor situații de acest tip.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier Bascov

Accident rutier produs între două autoturisme în comuna Bascov

Accident rutier produs între două autoturisme în comuna Bascov, satul Valea Ursului. Intervin pompierii de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar