Acasă / EVENIMENT / Unchiul agresor, arestat preventiv

Unchiul agresor, arestat preventiv

Copilă abuzată sexual de unchi
Judiciariştii Serviciului de Investigaţii Criminale Argeș, sub supravegherea unui procuror, au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de tentativă de viol și agresiune sexuală și au reținut un bărbat. Acesta este Constantin Ş., în vârstă de 53 de ani, şi e din Leordeni. Bărbatul a fost arestat.
Vă reamintim că, potrivit anchetatorilor, în cursul lunii decembrie 2021, în timp ce se afla la domiciliul său, bărbatul ar fi încercat să întrețină raporturi sexuale cu o copilă de 13 ani profitând de imposibilitatea acesteia de a-și exprima voința din cauza vârstei fragede, dar și prin constrângere fizică și psihică. De asemenea, din luna decembrie 2021 și până în prezent, bărbatul ar fi manifestat, în repetate rânduri, acte de natură sexuală asupra minorei.
Bărbatul în cauză este nimeni altul decât unchiul fetiţei (bărbatul este căsătorit cu sora tatălui fetiţei, n.r.). Din verificări a reieşit că, în iarna anului trecut, individul care era sub influenţa alcoolului a dat buzna peste copilă şi bunica ei aflate în locuinţa celei din urmă sub pretextul că-şi caută nevasta. În aceste împrejurări a încercat să-şi violeze nepoata, dar din fericire nu a reuşit. Cineva a sunat la 112, poliţiştii au intrat pe fir şi au demarat investigaţiile, ocazie cu care au stabilit că individul a continuat să aibă un comportament inadecvat faţă de nepoată, pe care ori de câte ori avea prilejul o pipăia în zonele intime. În urma administrării probatoriulu,i cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță şi încarcerat în arestul poliţiei argeşene. Prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni cu propunerea de dispunere a unei măsuri preventive, a fost dus în faţa instanţei care a decis arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar