Acasă / EVENIMENT / Urmărit la nivel național, prins de polițiști

Urmărit la nivel național, prins de polițiști

prins de polițiști

Infractor voiajor, prins după patru ani de căutări
În ziua de 06 octombrie a.c., în urma colaborării dintre poliţiştii din Argeș și cei Ilfov, a fost pus în aplicare un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria Topoloveni privind un bărbat cunoscut cu antecedente penale, despre care se ştia că a avut ultimul domiciliu în municipiul Alexandria, județul Teleorman.
Acesta este Marin Constantin I., de 42 de ani, care era dat în urmărire națională într-un dosar penal privind comiterea infracțiunii de furt calificat după ce, în noaptea de 18 spre 19 octombrie 2021, a spart o locuinţă din Căteasca, de unde a furat bani, bijuterii şi alte bunuri în valoare de aproximativ 100.000 de euro. Pe 28 octombrie 2021, magistraţii judecătoriei din oraşul de pe Valea Cărcinovului au emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă în lipsă, însă inculpatul era de negăsit şi a fost dat în urmărire. La un moment dat, judiciariștii au intrat în posesia unei informaţii potrivit căreia împricinatul înopta într-o locuință din Curtea de Argeș. Ajunşi la faţa locului, anchetatorii au găsit cuibul gol, dar n-au plecat cu mâna goală, ci au ridicat diverse probe, printre care și mai multe cărți de identitate false. Cercetările au continuat şi în cele din urmă bărbatul a fost capturat într-o locuinţă din Clinceni, județul Ilfov. Şi aici au fost descoperite mai multe acte de identitate falsificate, în cauză fiind efectuate cercetări și pentru comiterea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Infractor voiajor, Constantin Marian I. fusese condamnat la închisoare în 2018 de Tribunalul Timiş pentru înşelăciune, însă mandatul de executare a pedepsei nu a putut fi pus în aplicare din simplul motiv că titularul, care în toată această perioadă folosea documente falsificate și își declara altă identitate, dispăruse de parcă intrase în gaură de şarpe. Bărbatul a fost încarcerat, iar cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar