Acasă / EVENIMENT / ,,VACANȚA ÎN SIGURANȚĂ!”, prin activități preventive – M.A.I. aproape de cetățeni

,,VACANȚA ÎN SIGURANȚĂ!”, prin activități preventive – M.A.I. aproape de cetățeni

Polițiștii argeșeni, alături de reprezentanții celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, au continuat activitățile preventive, prin acțiuni și întâlniri cu tinerii, în cadrul cărora au fost transmise sfaturi utile pentru o ,,VACANȚĂ ÎN SIGURANȚĂ!” Astfel, până astăzi, 15 august, polițiștii au purtat un dialog cu un total de 345 de persoane, una dintre întâlniri fiind organizată în curtea unei unități școlare.

În ziua de luni, 12 august a.c., a avut loc, la Bascov, a șaptea întâlnire de vacanță, în cadru organizat, între reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne și elevi, cu sprijinul și participarea inspectorilor școlari din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Argeș. La activitatea ce a avut loc în incinta Școlii Gimnaziale „Virgil Calotescu” din comuna Bascov, au luat parte elevi, părinți și cadre didactice ai unității școlare ce a găzduit activitatea, precum și din cadrul Școlii Gimnaziale din comuna Budeasa.
Celor trei structuri (polițiști, jandarmi, pompieri și voluntari S.M.U.R.D.) li s-a alăturat și un reprezentant al Direcției de Sănătate Publică Argeș, fiecare dintre structuri desfășurând activitatea sub forma unor ateliere de lucru, astfel încât copiii și adolescenții să aibă timpul necesar pentru a primi informațiile de interes, oferite din perspectiva fiecareia dintre structurile participante. Informațiile valoroase au fost primite cu interes de către copii și de către adulții care îi însoțeau, astfel încât copiii să facă alegeri potrivite pentru a fi în siguranță. La întâlnire au luat parte 70 de copii și 25 de cadre didactice și părinți.
Următoarea activitate va fi găzduită pe raza comunei Bălilești, fiind așteptați și elevi din Vlădești.

De asemenea, în primele patru zile, la un centru comercial din Pitești, un total de 250 de copii, tineri și adulți au purtat discuții cu polițiștii. În primele zile ale săptămânii în curs, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Argeș au continuat activitățile informativ-preventive, în zona unui centru comercial din municipiul Pitești, împreună cu polițiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalițății, precum și cu specialiști din cadrul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane și ai Agenției Naționale Antidrog. În contextul vacanțelor/taberelor/excursiilor în zona litoralului sau în zona montană, precum și al prezenței în zonele de petrecere a timpului liber/festivaluri/petreceri private, polițiștii au purtat discuții în special cu tineri, referitor la:

- riscurile asociate consumului de substanțe ce creează dependență, în special al aspectelor legate de consumul de droguri, al implicațiilor legale și al posibilităților de sprijinire a persoanelor care au deja dependență;

- prevenirea criminalității din mediul on-line;
- prevenirea faptelor contra patrimoniului.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar