Ziua de marţi, 13 aprilie, s-a dovedit a fi cu ghinion pentru un bărbat aflat pe fugă, cum se zice, întrucât era dat în urmărire.
Pe 13 aprilie, agenţii Secţiei de Poliţie Rurală Tigveni au efectuat un control de rutină în trafic şi au tras pe dreapta un autoturism. Cu această ocazie l-au depistat pe Gheorghe Mădălin F., de 29 de ani, din comuna Bujoreni, judeţul Vâlcea, care era dat în urmărire naţională. Bărbatul se afla în această situaţie din cauză că pe numele lui era emis un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Câmpulung, vâlceanul cu pricina fiind condamnat la 132 zile de puşcărie ca urmare a înlocuirii unei condamnări anterioare.
Iniţial, am aflat de la oamenii legii, cel în cauză fusese condamnat la 5.400 de lei amendă penală pentru comiterea infracţiunii de loviri sau alte violenţe. Ulterior, amenda a fost transformată în echivalentul a 180 de zile muncă în folosul comunităţii. Din cauză că tânărul nu a respectat obligaţia stabilită de judecători, Serviciul de Probaţiune a sesizat instanţa solicitând revocarea pedepsei în închisoare cu execuare în regim de detenţie. Cererea a fost aprobată, iar vâlceanul a fost încarcerat la Penitenciarul Mioveni.
Tag-uri- . 24 A amenda arges argeseni autoturism foto fotopress fotopress-24 fotopress-24.ro mioveni r soare
Citeşte şi ...
Perioada sărbătorilor nu trebuie să fie un coșmar pentru mulți oameni și pentru animale!
Dragoș Predescu, Prefectul județului Argeș: “Perioada sărbătorilor nu trebuie să fie un coșmar pentru mulți ...