Acasă / SOCIAL / Valul de căldură care a adus deja temperaturi de 35-37 de grade Celsius

Valul de căldură care a adus deja temperaturi de 35-37 de grade Celsius

Miercuri şi joi valul de căldură care a adus deja temperaturi de 35-37 de grade Celsius în sud şi est se va extinde în întreaga ţară. În aceste condiţii, indicele de confort termic va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, ceea ce va crea neplăceri mai ales persoanelor care suferă de diverse afecţiuni. Medicii recomandă evitarea ieşirii din casă în intervalul 11:00-18:00, consumul de lichide, precum şi de fructe şi legume proaspete. Temperaturile încep să scadă începând de vineri, iar sâmbătă şi duminică sunt aştepte ploi şi pe litoral.
Temperaturile ridicate înregistrate astăzi în sudul şi estul României se vor extinde miercuri şi joi în aproape toate regiunile. Astfel că în următoarele două zile se aşteaptă temperaturi de 35-36 de grade în Banat,Crişana, Muntenia, Transilvania, Moldova şi Dobrogea. Singurele zone unde mercurul din termometre va trece uşor de 30 de grade sunt nordul Moldovei şi litoralul, a declarat pentru gândul meteorologul de serviciu din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
În intervalul menţionat, indicele temperatură – umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 al disconfortului termic în Câmpia de Vest, Câmpia Română, cea mai mare parte a Dobrogei şi local în celelalte regiuni, ceea ce va crea neplăceri mai ales persoanelor care suferă de diverse afecţiuni.

Vineri vremea începe să se răcească în vest, nord şi centru, unde temperaturile nu vor mai trece de 30 de grade, potrivit meteorologilor. În sud şi est, va fi canicula şi vineri.
Temperaturile vor continua să scadă în weekend şi nu vor mai trece de 30 de grade. În sud-est, sâmbătă după-amiază sunt aşteptate ploi, iar duminică temperaturile nu vor mai depăşi 30 de grade.
Cum va fi vremea pe litoral în weekend
Turiştii care se vor afla în acest weekend pe litoral vor avea parte de temperaturi maxime de 31-32 de grade sâmbătă, iar în noaptea de sâmbătă şi duminică după-amiază sunt aşteptate ploi. Duminică, temperaturile de la malul mării nu vor trece de 28 de grade.
Bolnavii cronici, vulnerabili la temperaturi ridicate
Medicii spun că organismul uman are de suferit în perioadele în care valorile termice sunt ridicate şi le recomandă bolnavilor cronici, precum diabetici insulino-dependenţi sau cardiacilor să evite pe cât posibil să iasă din casă în intervalul orar 11-18.
„În această perioadă a anului este indicat să evităm pe cât posibil activităţile în aer liber în miezul zilei. Persoanele care lucrează pe şantier trebuie să ia pauze dese, timp în care să se adăpostească în locuri răcoroase şi să bea un pahar cu apă la un interval de timp de 15-20 de minute”, a declarat pentru gândul dr. Alis Grasu, şefa de la Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti.
Ce trebuie să mănânci şi să bei în zilele toride
Pentru ca organismul nostru să nu sufere din cauza temperaturilor ridicate, medicii ne recomandă o dietă adecvată acestei perioade din an. Astfel, roşiile, dovleceii, castraveţii, pepenele şi fructele de pădure nu ar trebui să lipsească din meniul zilnic în zilele toride de vară.
„Roşiile conţin potasiu, vitamina C, fibre şi sunt o sursă naturală de licopen, un fitonutrien care protejează pielea de acţiunea nocivă a razelor ultraviolete, în timp ce dovleceii conţin 94% apă, sunt săraci în calorii şi bogaţi într-o serie de nutrienţi, printre care se numără acid folic, vitamina C, potasiu şi betacaroten, iar pepenele, indiferent că e roşu sau galben, conţine în proporţie de 95% apă. Acest fruct este un aliment hidratant şi răcoritor, ideal pentru zilele caniculare”, a declarat pentru gândul Mihaela Bilic, medic nutriţionist. Alimentele bogate în proteine şi glucide ar trebui evitate în zilele caniculare.
Pentru ca organismul nostru să resimtă cât mai puţin temperaturile crescute din termomentru, specialiştii ne recomandă să ne hidratăm corespunzător. Zilnic trebuie să bem între 1,5 şi 2 litri de apă. De evitat sunt băuturile alcoolice, inclusiv berea, băutură preferată de majoritatea dintre noi atunci când ieşim în oraş.
“Persoanele care aleg să bea bere rece, crezând că băutura le va răcori, nu vor face altceva decât să se deshidrateze. Din cauza conţinutului de alcool, berea nu poate să ne hidrateze”, atenţionează dr. Eduard Adamescu, medic specialist diabet, nutriţie şi boli metabolice la Spitalul clinic Nicolae Malaxa din Bucureşti.
Specialiştii spun că aceleaşi consecinţe le are consumul oricărui tip de alcool, fie băuturi tari – care au mai mult de 30% alcool (votcă, whiskey, gin, lichior), fie cele slabe – cu alcool sub 10% (vin, bere, şampanie).
„Alcoolul produce deshidratare, deoarece blochează eliberarea de vasopresină (hormon care inhibă eliminarea apei prin rinichi – n. r.), iar urina va fi diluată şi eliminată în cantitate mare”, explică dr. Mihaela Bilic, medic nutriţionist.
Tot în categoria băuturilor care deshidratează se înscriu şi sucurile care conţin zahăr. „Băuturile dulci nu potolesc setea. Este vorba doar de o falsă impresie care poate apărea pe moment, dar, pe urmă, vom simţi nevoia de a bea apă”, precizează medicul Eduard Adamescu.
Folosiţi cremă cu factor de protecţie şi când ieşiţi pe stradă
La rândul său, dr. Alis Grasu recomandă ca în zilele caniculare să folosim cremă cu factor de protecţie solară chiar şi atunci când nu ne expunem direct soarelui. “Ne vom da cu cremă pe zonele expuse, adică faţă, gât, mâini, picioare. Crema o vom aplica înainte de a ieşi din casă. În cazul în care trebuie să petrecem mai mult timp expuşi la soare, vom aplica crema o data la două ore”, punctează medicul.
Alegerea factorului se face în funcţie de tipul de ten al fiecăruia dintre noi. Potrivit dermatologilor, pentru un ten deschis la culoare, sensibil şi care se arde uşor, alegeţi pentru oraş un FPS de minim 8, iar pentru expunere în plin soare (mare, munte), un factor de protecţie de 30 sau chiar mai mare. Persoanele cu un ten mai închis la culoare, care sunt mai rezistente, pot opta, pentru oraş, pentru un FPS 15, iar pentru expunere directă, un factor de 25.
În zilele toride trebuie să ne protejăm şi ochii, deoarece există riscul apariţiei arsurilor de retină. Astfel, oftalmologii ne recomandă să folosim ochelari de soare. Medicii atrag atenţia că o pereche de ochelari cumpărată din talcioc sau de la tarabă, de proastă calitate, afectează vederea, odată cu înaintarea în vârstă. Dar pentru că bugetele sunt din ce în ce mai mici, prof. dr. Monica Pop spune că orice tip de ochelari de soare este bine de purtat decât deloc. „Aceştia oferă protecţie mai mică, dar sunt mai buni decât nimic. Pentru pacienţii care au deja probleme cu vederea le recomand să nu renunţe la ochelarii de vedere. Aceştia pot fi trataţi cu diferite nuanţe, transformându-se astfel în ochelari de soare adaptaţi nevoilor lor”, spune prof. dr. Pop.
Persoanele care au ochii deschişi la culoare trebuie să acorde mai multă atenţie razelor ultraviolete, deoarece sunt mai sensibile. Astfel, riscul apariţiei problemelor de vedere este destul de mare. Mai mult, efectele pe termen scurt ale expunerii excesive la ultraviolete se pot manifesta prin apariţia arsurilor de corneene.
Sursa text- http://www.gandul.info
Foto-Mihai Neacsu

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Momente de sărbătoare pentru sportivii H20 Viitorul Pitești

Momente de sărbătoare pentru sportivii H20 Viitorul Pitești

Ieri seară au fost momente de bucurie pentru sportivii legitimați la clubul H20 Viitorul Pitești. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar