Acasă / EVENIMENT / Variante pentru drumul expres Pitești-Brașov

Variante pentru drumul expres Pitești-Brașov

Instituția Prefectului Argeș a organizat miercuri o întâlnire cu autoritățile locale și instituțiile implicate în procesul de aprobare și avizare a proiectului pentru drumul expres Pitești-Brașov, secțiunea Pitești (A1 Centura Pitești)- Mioveni (Centura Sud). Prefectul Emanuel Soare a dorit astfel să îi pună în legătură pe toți cei implicați pentru realizarea drumului de legătură dintre A1 și Mioveni, care va fi de mare ajutor constructorului autohon de automobile.

Au fost invitați să participe reprezentanții CNAIR, ai proiectantului (Search Corporation SRL), ai Consiliului Județean, ai Agenției pentru Protecția Mediului Argeș, Muzeului Județean, Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Național, ABAAV, Oficiului Județean de Cadastru, Distrigaz, Telekom, Distribuție Energie Oltenia și de la Regionala CF Craiova. De asemenea, au fost invitații primarii din: municipiul Pitești, orașul Mioveni, comuna Mărăcineni, comuna Budeasa și comuna Micești.

În cadrul întâlnirii au fost discutate cinci variante de traseu, dintre care au fost agreate doar două: varianta 4 (traseul galben) și varianta 3 (traseul albastru). Acestea ar duce la cele mai puține exproprieri și demolări de case. Varianta finală va fi stabilită însă ulterior.

Sectorul de drum de mare viteză dintre centura Piteștiului (A1) și Mioveni va face parte din drumul expres Pitești-Brașov. Acesta este cuprins în Master Planul General de Transport al României și beneficiază de finanțare europeană nerambursabilă prin Programul Operațional Infrastructură Mare. Lungimea estimată a traseului este de 10 km. Conform fișei de proiect, studiul de fezabilitate trebuie realizat până la 09.09.2021, iar proiectul tehnic până la 11.04.2022. CNAIR a încheiat în acet scop un contract în valoare de 2,68 milioane lei cu SC Search Corporation SRL, 85% din sumă provenind din fonduri europene nerambursabile și 15% de la bugetul de stat.

122446e6-ee46-4905-8ca1-fea39fdcb088

Despre Roxana Burcea

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar