Schema de ajutor de stat pentru compensarea pierderilor din industria HoReCa și turism, propusă de Guvernul Orban anul trecut, a fost completată cu organizatorii de evenimente, conferințe, târguri și expoziții (CAEN 8230), ca urmare a amendamentului inițiat de parlamentarii liberali Ionel Dancă, Gabriela Horga, Alexandru Kocsis, Mircea Roșca și Diana Morar și adoptat astăzi în Comisia de Industrii din Camera Deputaților. Președintele PNL Argeș, deputatul Adrian Miuțescu, a participat la ședință, fiind membru în Comisia pentru Industrii și Servicii. Prin această nouă schemă de ajutor de stat urmează să se compenseze cu 20% pierderile companiilor din industria HoReCa, turism și organizatorii de evenimente, afectate de restricțiile impuse de pandemie.
“Schema de ajutor de stat pentru HoReCa a fost aprobată de Comisia Europeană cu un buget de cca. 500 milioane Euro săptămâna trecută și urmează acum să fie operaționalizată de Ministerul Economiei în același timp cu notificarea imediată a acestei completări pentru organizatorii de evenimente. Includerea acestor noi categorii va avea un impact financiar de 20 de milioane de euro, dar va asigura o gură de oxigen unor companii care se luptă pentru supraviețuire în aceste vremuri dificile”, a declarat președintele PNL Argeș, deputatul Adrian Miuțescu, după ședința de marți a Comisiei de Industrii și Servicii din Camera Deputaților.