Acasă / EVENIMENT / Vindea pistoale pe internet

Vindea pistoale pe internet

301207Ieri, poliţişti ai Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice Argeş au efectuat, împreună cu colegi din cadrul Serviciului Criminalistic, în baza unui mandat emis de Judecătoria Piteşti, o percheziţie la domiciliul unei femei suspectate că face negustorie ilegală cu arme. Astfel oamenii legii au descoperit în locuinţa Ionelei Simina Ion, din municipiu, mai multe pistoale tip airsoft cu aer comprimat şi bile metalice, pe care le oferea spre vânzare prin intermediul reţelei internet. Conform prevederilor Legii nr. 295/2004, armele scurte sau lungi cu aer comprimat care pentru aruncarea proiectilului metalic folosesc forţa de expansiune a aerului sau al gazelor sub presiune aflate într-un recipient şi care nu dezvoltă o viteză a proiectilului mai mare de 220 m/s, sunt supuse autorizăţii. Armele şi bilele au fost ridicate în vederea confiscării, în cauză a fost deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunii de nerespectare a regimului aremlor şi muniţiilor, iar cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar