Acasă / EVENIMENT / Violator trimis în judecată

Violator trimis în judecată

 

arestat preventiv

Judiciariştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti au finalizat cercetările într-un dosar penal întocmit pentru infracţiunile de violare de domiciliu şi viol împotriva lui Alexandru Daniel T., de 23 de ani, din Mihăeşti. Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de trimitere în judecată.
Vă reamintim că, în noaptea de vineri, 8, spre sâmbătă, 9 iulie, împricinatul era la un prieten care locuieşte în zona centrală a municipiului şi la un moment dat acesta a părăsit locuinţa. În împrejurări care urmează a fi stabilite de anchetatori, a ajuns în faţa apartamentului unei femei în vârstă de 40 de ani. Profitând de faptul că aceasta uitase uşa descuiată, individul a intrat în casă, s-a năpustit asupra femeii pe care mai întâi a ameninţat-o cu acte de violenţă, apoi a imobilizat-o şi a violat-o, după care s-a făcut nevăzut.
Oripilată, victima, care-l ştia doar din vedere pe agresor, a sesizat autorităţile. În scurt timp, poliţiştii de investigaţii criminale, cu sprijinul colegilor de la Secţia 1 Poliţie Piteşti, l-au identificat pe autor. Acesta a fost încătuşat şi dus la audieri, apoi l-au reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi depus în arestul poliţiei argeşene. Prezentat de procuror în faţa magistraţilor Judecătoriei Piteşti, agresorul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Concert de colinde la biserica

Concert de colinde la biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din Gura Trivăii din Pitești

Hristos se naște, măriți-L!, sub acest generic va avea loc vineri, 19 dec., de la ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar