Acasă / SOCIAL / Vizita celui de-al unsprezecelea ambasador în Argeș

Vizita celui de-al unsprezecelea ambasador în Argeș

Excelenta Sa, Dan Ben-Eliezer, ambasadorul statului Israel la București, a sosit astăzi in județul Argeș, la vizita prefectului Cristian Soare. Acesta este cel de-al unsprezecelea ambasador care vizitează județul nostru, însă oficialitățile argeșene speră că aceastã vizită să se concretizeze prin atragerea de investiții israeliene.
Excelența Sa a mers la Institutul de Cercetare Pomicolă de la Mărăcineni, urmând ca mai apoi, să i se prezinte strategia de dezvoltare pomicolă de pe raza județului Argeș, precum și resursele agricole și tehnica de procesare a produselor agroalimentare.
Este important de amintit că ministrul agriculturii, Daniel Constantin a efectuat luna trecută o vizită de lucru în Israel și a încheiat un Memorandum privind cooperarea în domeniul agriculturii cu accent pe dezvoltarea rurală, producția zootehnică, sănătatea plantelor și irigații.
Așadar, oficialii argeșeni mizează pe încercarea de atragere a investițiilor israeliene în domeniul agricol, fapt care își va aduce un aport important pentru economia județului.
Cristian Toma

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Trio 1

Jaz Fever, la Arges Mall

Solistele Ana Maria Baltag Diaconu și Luana Toader și Trio Jazz&Pop Pitești vă dau întâlnire ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar