„Am avut plăcerea de a participa astăzi la evenimentul organizat de Universitatea din Pitești, cu ocazia vizitei Excelenței Sale, Doamna Laurence Auer, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Franceze în România.
A fost o onoare pentru mine să o cunosc pe Excelența Sa Laurence Auer în calitate de reprezentant al unui colos economic și cultural căruia întregul mapamond îi datorează atât de mult.
Nu trebuie să uităm că România modernă nu putea exista fără ajutorul direct al Franței.
Trebuie să remarcăm prezența economică a companiilor franceze în județul Argeș. Uzina Dacia Renault este, la acest moment, unul dintre cei mai importanți factori din piața auto internațională.
Privim cu admirație și cu speranță la Franța și sunt foarte încântat de dorința autorităților franceze, reprezentate de Excelența Sa, de a strânge și mai mult relațiile cu județul Argeș”, a transmis, Radu Perianu, Prefectul judeţului Argeş.