Acasă / SOCIAL / Vreau să-i asigur pe toți cetățenii acestei țări că angajații M.A.I își vor face datoria

Vreau să-i asigur pe toți cetățenii acestei țări că angajații M.A.I își vor face datoria

Viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a susținut vineri 14 noiembrie, o videoconferinţă cu prefecții și șefii structurilor centrale și teritoriale ale M.A.I., având ca temă evaluarea stadiului de îndeplinire a măsurilor organizatorice și de ordine publică luate pentru desfășurarea în bune condiții a scrutinului din 16 noiembrie a.c.
Redăm, în continuare, declarația viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea.
”Ne apropiem de finalul unui proces electoral pe care l-am început în urmă cu mai mult de o lună și pe care împreună ne-am angajat să-l ducem la bun sfârșit.
În toată această perioadă, care a inclus o primă fază de pregătire organizatorică a alegerilor, gestionarea din punct de vedere al ordinii publice a campaniei electorale și desfășurarea în condiții de siguranță a primului tur de scrutin, am arătat ca suntem o instituție serioasă, echidistantă și profesionistă.
Ministerul Afacerilor Interne a gestionat toate aceste etape având ca principal obiectiv asigurarea unui cadru de perfectă legalitate și de maximă siguranță pentru toți cetățenii români.
Din perspectiva celui care a coordonat direct activitățile Ministerului Afacerilor Interne pot să susțin cu toată convingerea că până la acest moment cu toții ne-am făcut datoria așa cum se cuvine.
Mai sunt doar două zile până la cel de-al doilea tur al alegerilor pentru Preşedintele României. Desfășurarea în condiții de siguranță publică a acestui scrutin reprezintă o obligație pentru toate structurile cu atribuţii în domeniul ordinii și siguranței publice.
De aceea, astăzi, cu două zile înainte de alegeri, vreau să ne asigurăm că toate măsurile care țin de competențele noastre legale au fost luate și că suntem pregătiți să tratăm cu toată seriozitatea misiunile de duminică.
Din punct de vedere organizatoric, au fost respectate toate termenele specificate în legislaţia electorală pentru acest al doilea tur de scrutin.
Pentru turul doi de scrutin, Ministerul Afacerilor Interne a realizat 20.945.068 de buletine de vot și 11.808.375 de timbre autocolante. Aceste materiale necesare votării se află acum în fiecare județ, sub pază, și așa vor rămâne în continuare până ce vor ajunge în secțiile de votare.
Sâmbătă, 15 noiembrie, până la ora 18.00, preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare vor prelua toate aceste materiale şi se vor deplasa la sediile secţiilor de votare.
În întreaga țară, votul de duminică se va desfășura în aceleași secții de votare, aflate în aceleași locații și sub autoritatea acelorași birouri electorale.
Birourile electorale ale secţiilor de votare au rolul de a asigura buna organizare şi desfăşurare a operaţiunilor electorale și rezolvă solicitările referitoare la propria lor activitate.
Reamintesc faptul că, în cadrul secțiilor de votare, potrivit legii, măsurile de organizare şi desfășurare a votului, precum și cele de ordine publică necesare pentru ca scrutinul să decurgă în bune condiţii sunt în atribuţia preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare.
În ceea ce priveşte asigurarea climatului de siguranță, vă informez că pentru acest scrutin vom mobiliza același dispozitiv de ordine publică la fel ca cel din urmă cu două săptămâni.
Peste 58.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne vor avea ca misiune desfășurarea procesului electoral în condiții de maximă siguranță pentru români.
În ziua de duminică, vom avea la datorie 31.300 de poliţiști, 12.500 de jandarmi, 3.600 poliţiști de frontieră, 10.000 de pompieri şi peste 600 de forţe ale altor structuri operative ale ministerului nostru.
Principalele misiuni ale Ministerului Afacerilor Interne vizează paza și protecția secțiilor de votare, asigurarea măsurilor de ordine publică în afara localurilor de vot și verificare tuturor sesizărilor privind posibile incidente electorale.
Peste 34.000 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, pompieri și lucrători ai altor structuri operative vor asigura exclusiv paza și protecția secțiilor de votare din întreaga țară.
Ordinea publică la nivel național va fi asigurată de 13.300 de angajați ai ministerului nostru, iar alți 4.700 de specialişti vor fi mobilizaţi pentru verificarea şi soluţionarea sesizărilor privind posibile incidente electorale.
Totodată, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne vom avea constituită o rezervă de aproximativ 7.800 de oameni.
Acest dispozitiv de ordine publică și-a demonstrat deja eficiența, așa cum s-a putut constata și pe parcursul zilei de 2 noiembrie, când au fost înregistrate de 5 ori mai puține evenimente decât la alegerile din anul 2009.
altfel, climatul general de ordine publică s-a menținut și în perioada dintre cele două tururi de scrutin. În acest interval, au fost sesizate doar 49 de evenimente, de 11 ori mai puține față de perioada similară a campaniei din 2009, când au fost înregistrate 533.
În ultimele două săptămâni au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale și au fost sesizate 19 posibile infracțiuni, de 8 ori mai puține față de campania din anul 2009, când au fost înregistrate 157.
La fel ca și până acum, misiunile instituțiilor statului din domeniul ordinii și siguranței publice vor fi marcate de maximă rigurozitate, echidistanță și respectarea întocmai a legii.
Vreau, să-i asigur pe toți cetățenii acestei țări că angajații Ministerului Afacerilor Interne își vor face datoria, astfel încât votul de duminică să nu fie tulburat de incidente care să afecteze siguranța și securitatea românilor iar votul să reflecte exact voința românilor.

M.N

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Momente de sărbătoare pentru sportivii H20 Viitorul Pitești

Momente de sărbătoare pentru sportivii H20 Viitorul Pitești

Ieri seară au fost momente de bucurie pentru sportivii legitimați la clubul H20 Viitorul Pitești. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar