Acasă / EVENIMENT / Zeci de acțiuni pentru prevenirea raspandirii virusului COVID 19

Zeci de acțiuni pentru prevenirea raspandirii virusului COVID 19

În ultimele 24 de ore, 129 de efective de poliție și poliție locală au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, restaurante, terase dar şi în mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea și limitarea infectării cu virusul Covid-19. Au fost organizate 29 de acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, zonele aglomerate, centrele comerciale,  restaurantele și localurile publice,  precum și mijloacele de transport în comun.  În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 36 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate, 238 de mijloace de transport și au fost legitimate 403 persoane.

Echipele de control au depistat 72 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional, conform Legii nr. 55 din 2020, cu amenzi în valoare totală de 1.750 de lei.  De asemenea, a fost aplicată o sancțiune contravențională, unui bărbat de 32 de ani, dintr-o localitate din județ, care nu a fost găsit la adresa de izolare în momentul verificăriloe efectuate de polițiști. Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, iar situația a fost comunicată Direcției de Sănătate Publică. Astfel de activități vor continua, în sistem integrat, și în perioada următoare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor cu privire la necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială, precum și a prevenirii și limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar