Acasă / EVENIMENT / Zeci de gospodării inundate în Argeş

Zeci de gospodării inundate în Argeş

O parte a judeţului s-a aflat sub cod roşu de inundaţii, fiind semnalate probleme majore în unele localităţi, unde zeci de gospodării şi câteva locuinţe au fost inundate. În acest context au fost activate grupa operativă a ISU Argeş şi Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiilor. Necazurile au început încă de luni seară, la Câmpulung, unde un apartament de la parterul unui bloc şi o casă de pe strada Emil Gârleanu a fost inundate, iar apele au pătruns şi în alte gospodării de pe străzile dr. Nicolae Fălcoianu şi Ion Mihalache. În sprijinul cetăţenilor au intervenit echipe de pompieri. Cele mai multe apeluri au fost primite însă în cursul dimineţii de ieri din comunele Albota (satul Mareş), Poiana Lacului, Vedea, Rociu, Băbana, Buzoeşti, Lunca Corbului şi Săpata, dar şi din oraşul Costeşti, unde pompierii au intervenit cu motopompe în peste 40 de gospodării.În această după-amiază, echipele ISU continuau misiunile de evacuare a apelor din gospodării, cele mai multe, 25 mai exact, fiind din Vedea. Potrivit autorităţilor, în majoritatea cazurilor s-a constatat că rigolele, şanţurile, canalele erau colmatate şi apele au ajuns prin curţi, beciuri şi în câteva case. Din fericire nu s-au înregistrat victime şi, odată cu diminuarea ploilor, apa a început să se retragă.

Drumuri sub ape
Probleme au fost însă şi pe două drumuri judeţene. Astfel, ieri după-amiază, la Rociu, în satul Gliganu de Sus, DJ 659 era acoperit de apă pe o porţiune de aproximativ 500 metri. Poliţiştii au blocat circulaţia vehiculelor, iar traficul rutier a fost deviat pe un drum comunal lateral. De asemenea, la Ciomăgeşti, partea carosabilă de pe DJ 678G era afectată de cantităţi apreciabile de aluviuni. Şi aici traficul a fost dirijat pe un drum lateral, iar autorităţile au intervenit cu utilaje pentru rezolvarea situaţiei.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar