Joi este Ziua Europeană a Justiţiei Civile. Pentru a marca evenimentul, Curtea de Apel Piteşti şi Tribunalul Argeş organizează o zi a porţilor deschise, ocazie cu care cetăţenii interesaţi vor putea vizita sediile respectivelor instanţe, fără ca activitatea acestora să fie perturbată. Manifestările au ca scop stabilirea unor relaţii de încredere între cei care participă la realizarea actului de justiţie (magistraţii şi personalul auxiliar al instanţelor) şi beneficiarii acestuia, adică justiţiabilii. Organizarea acestor manifestări se înscriu în cadrul general al eforturilor constante făcute de instanţele judecătoreşti pentru asigurarea unui grad sporiot de transparenţă în înfăptuirea actului de justiţie, eforturi de natură să permită cetăţenilor o percepţie reală asupra condiţiilor de muncă ale magistraţilor şi personalului auxiliar cu privire la etapele pe care le parcurge un dosar de la înregistrare până la soluţionare. Totodată, vor fi organizate grupuri de vizitatori, care vor fi conduse de către o persoană desemnată de conducerile instanţelor, cărora, în limita posibilităţilor, li se vor facilita vizitarea tuturor compartimentelor care prezintă relevanţă pentru activitatea instanţelor. Cu acest prilej, cetăţenii vor primi explicaţii referitoare la circuitul dosarelor şi la etapele procesuale care trebuie parcurse. De asemenea, vor fi distribuite broşuri elaborate de Consiliul Superior al Magistraturii şi vor fi prezentate o serie de date statistice relevante din activitatea instanţelor – primele 5-10 tipuri de cauze civile şi/sau penale soluţionate în perioada 1.09.2017 – 30. 09.2018. Vizitatorii trebuie să aibă asupra lor documentele de identitate.