Acasă / EVENIMENT / Ziua Internațională a Francofoniei

Ziua Internațională a Francofoniei

În fiecare an, pe 20 martie, Organizația Internațională a Francofoniei (OIF) celebrează Ziua Internațională a Francofoniei. Statele francofone dedică lunii martie diverse manifestări culturale, artistice și educaționale pentru o mai bună promovare a limbii franceze, dar și în scopul cooperării și solidarității dintre state.
Astăzi, la Biblioteca Județeană “Dinicu Golescu” a fost organizată evenimentul cu tema “CULTURA FRANCEZĂ – O CULTURĂ A DIALOGULUI, EVENIMENT PRILEJUIT DE ZIUA INTERNAȚIONALĂ A FRANCOFONIEI”.
În cadrul întâlnirii, directorul executiv al Direcției Cultură, Turism și Tineret din cadrul C.J. Argeș, Roxana Stoenescu, a susținut o prezentare cu tema “Francofonia, o poartă spre cunoaștere”, iar Dana Popescu, realizator Antena 3 CNN Pitești a moderat “Dialoguri despre cultura și civilizația francofonă”.
De asemenea, au fost vernisate patru expoziții:
“J’aime la France” – expoziție de documente din colecțiile bibliotecii, despre spațiile și locurile care aparțin culturii francofone
“Voyage, voyage” – expoziție cu imagini din țările francofone (carte poștală veche din colecțiile speciale)

“Influența iluminismului francez în formarea caracterului revoluționar al lui C.D. Aricescu”
“Pasiune, creație și artă” – expoziție de artă decorativă ce combină elemente tradiționale marocane cu cele românești, realizată de artista Rodica Venera Mihalache.
✅Anul acesta se sărbătoresc 30 de ani de când România a aderat la Organizația Internațională a Francofoniei și 20 de ani de când județul Argeș este membru al Asociației Internaționale a Regiunilor Francofone.
Marcat de valorile culturale, istorice dar şi economice, Argeșul și Consiliul Județean Argeș sunt profund dedicate Francofoniei, fapt confirmat de proiectele în care județul s-a implicat în mod activ.
În acești ani, pe plan local, Consiliul Județean Argeș a organizat evenimente culturale cu specific francofon, proiecte de încurajare a lecturii franceze și expoziții tematice, schimburi de tineri, proiecte cu finanțare europeană, împreună cu parteneri francezi.
În acest an, în luna februarie, Bianca MÎCIU, studentă a Universității din Pitești, Facultatea de Litere, specializarea Română – Franceză, a reprezentat județul prin Consiliul Județean Argeș, în calitate de membru în Asociația Internațională a Regiunilor Francofone, într-un juriu internațional care au desemnat finaliștii concursului de proiecte “Prix Liberté – Premiul pentru Libertate”.
În plus, Judeţul Argeş derulează relații de cooperare cu Departamentul Savoia din Franţa din anul 1996, de-a lungul timpului abordând diferite domenii de colaborare: acțiune socială, dezvoltare rurală, economie montană, salvamont, administrație publică, tineret, educație, mediu universitar. Este cel mai longeviv şi fructuos parteneriat pe care CJ Argeş l-a derulat după 1989.
Termenul „francofonie” desemnează oamenii și țările vorbitoare de limbă franceză. Cuvântul a fost creat de eseistul francez Onésime Reclus, în 1880, pentru regiunile geografice în care se comunică permanent în limba franceză.Foto descriptiv Vă mulțumesc pentru atenția acordată!

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar