Acasă / EVENIMENT / Accident cu opt victime pe DN7

Accident cu opt victime pe DN7

Accident rutier grav în această dimineață între o dubita și un autocar pe DN 7 între Lintesti si Morărești. Imediat la fața locului s-au deplasat doua ambulante SMURD de prim ajutor, o autospeciala de transport victime multiple, o autospeciala de terapie intensiva mobila, o autospeciala de stingere cu apa și spuma și doua echipaje din cadrul serviciului de ambulantă județean. Echipajele au ajuns la fața locului acolo unde au constatat că există scurgeri de combustibil, iar traficul a fost blocat pe ambele sensuri. În dubita au fost 7 persoane iar în autocar 30 persoane. 8 victime dintre care șapte adulți și un copil au avut nevoie de îngrijiri medicale. Șoferul unei dube, care transporta mai mulți cetățeni bulgari din Germania către casă, din cauza străzii umede, a pierdut controlul volanului, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autocar plin cu turiști care mergeau în excursie. Din cauza acestui accident, traficul a fost complet blocat aproape două ore și s-au format coloane pe kilometri întregi în ambele sensuri, atât către Pitești cat și spre Râmnicu Vâlcea. Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar