Acasă / EVENIMENT / Acțiune comună Electrica – Jandarmerie împotriva hoților de curent

Acțiune comună Electrica – Jandarmerie împotriva hoților de curent

inbound3690097600468762195 În cursul acestei zile, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş au participat la o acţiune comună de control în colaborare cu reprezentanţi ai Distribuţie Energie Oltenia, pe raza orașului Costești. Acţiunea s-a desfăşurat în scopul prevenirii şi combaterii furtului de energie electrică potrivit prevederilor Legii nr. 123/2012 privind energia electrică şi gazele naturale. În urma verificărilor efectuate, a fost identificat un imobil care era branşat ilegal la reţeaua distribuitorului de energie electrică, fapt pentru care reprezentanţii Distribuţie Energie Oltenia au procedat la dezafectarea instalaţiilor improvizate, iar jandarmii au procedat la întocmirea actelor de sesizare a organelor de cercetare penală conform Codului de Procedură Penală şi prevederilor Legii nr. 123/2012 privind energia electrică şi gazele naturale.
A rezultat 1 dosar de cercetare penală care a fost înaintat organelor de poliţie în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt de energie electrică şi branşarea ilegală la reţeaua de energie electrică.
Aceste acțiuni se vor desfășura și în perioada următoare.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar