Acasă / SOCIAL / Argeșul, gazda Conferinței Naționale de Medicina Familiei

Argeșul, gazda Conferinței Naționale de Medicina Familiei

8

Astăzi, la Universitatea “Constantin Brâncoveanu” Pitești, a avut loc deschiderea oficială a Conferinței naționale cu participare internațională „Colaborarea Interdisciplinară pentru Viitorul Sănătos al Populației”, organizată de Societatea Națională de Medicina Familiei și de Asociația Medicilor de Familie Argeș. Totodată, a fost marcată și împlinirea a 20 de ani de reformă sanitară, cu această ocazie fiind invitați la deschiderea conferinței toți foștii președinți ai Casei Județene de Asigurări de Sănătate Argeș. Astfel, președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, a fost prezent la eveniment în dublă calitate, atât ca reprezentant al administrației publice județene, Consiliul Județean Argeș fiind partener în organizarea acestei conferințe, cât și ca fost președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Argeș.

“Am fost și suntem convinși că baza și temelia asistenței medicale înseamnă medicina de familie. Acea piramidă veche în care se arăta că baza este spitalul nu mai este de actualitate. Baza sunteți dumneavoastră, și în ceea ce privește prevenția, și în ceea ce privește asistența medicală. Din acest punct de vedere, Consiliul Județean Argeș a alocat fonduri pentru reabilitarea a zeci de dispensare și a dezvoltat asistența medicală din centrele de permanență. De asemenea, cu modificările legislative necesare, mi-aș dori ca și consiliile județene să poată construi centre de permanență, nu doar consiliile locale. Mi-aș dori să avem un centru de permanență chiar în curtea spitalului județean și astfel am depresuriza urgența spitalului. La final, aș dori să vă asigur de toată considerația mea și contați pe sprijinul nostru.”

Prin organizarea acestei conferințe naționale, se dorește ca medicii de familie, care sunt interfața sistemului medical cu pacientul, să fie permanent ancorați la ultimele noutăți și să aibă la îndemână instrumente de informare și formare profesionale de cea mai înaltă calitate.
La eveniment au participat personalități din lumea medicală românescă, Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu Cercel – Managerul Institutului de Boli Infecţioase ”Matei Balş”, Prof. Univ. Dr. Maria Dorobanțu – Șeful Clinicii de Cardiologie de la Spitalul de Urgență București, directorii și președinții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, ai Colegiului Medicilor și ai Asociației Medicilor de Familie, ai Direcției de Sănătate Publică, dr. Cristina Stocheci, senator, membru în Comisia de Sănătate a Senatului, prefectul Emilian Dragnea, fost președinte al Casei Județene de Asigurări de Sănătate.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

DridiInsider01

Renault, premiat pentru investiţia din România

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar