Acasă / SOCIAL / Arta confecţionării podoabelor tradiţionale, ediţia a IX-a

Arta confecţionării podoabelor tradiţionale, ediţia a IX-a

Consiliul Judeţean Argeş şi Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii – Goleşti organizează, în perioada 23 iunie – 04 iulie 2014, atelierul de creaţie populară Arta confecţionării podoabelor tradiţionale, ediţia a IX-a, sub coordonarea creatoarei populare Virginia Linul, din Bistriţa Năsăud.

Podoabele au ocupat, dintotdeauna, un loc important în vestimentaţia costumului popular tradiţional, conferindu-i frumuseţe şi originalitate. Coliere lucrate din mărgele, piese metalice, pandantive, „zgărdane”, „zgărzi”, „borşoane”, „salbe”, „plastoane” sunt nelipsite din costumul femeiesc.
Cea mai răspândită podoabă purtată este „lătiţarul”, o bentiţă alcătuită dintr-o ţesătură fină din mărgele policrome, întâlnită în Ţara Oaşului, Ţara Lăpuşului, Maramureş, Năsăud, Valea Jiului. Podoabele populare purtate în talie, cingătorile, apar în forme variate, în ceea ce priveşte structura, materialul şi decorul.

La tabăra din acest an, vor participa aproximativ 200 de elevi de la şcoli gimnaziale şi grădiniţe din Piteşti, Ştefăneşti, Călineşti şi Goleşti.

Creaţiile micilor meşteri-bijutieri vor fi expuse, ulterior, în Bolniţa banului Radu Golescu, cele mai bune dintre ele fiind premiate de către instituţia noastră.

Deschiderea taberei va avea loc luni, 23 iunie a.c., orele 1000, în parcul domeniului Goleşti.
Vă aşteptăm!

Director general,
Dr. Filofteia Pally

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Constantin Craciun, autointitulat „Taranul sarac din Vrancea“  (1)

Petre Daea si Lia-Olguța Vasilescu, la Pitești

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar