Acasă / EVENIMENT / Au ajuns în spatele gratiilor, după ce au agresat un consătean

Au ajuns în spatele gratiilor, după ce au agresat un consătean

fotopress24-Doi bărbaţi au ajuns în spatele gratiilor, pentru că şi-au atacat un consătean, de la care au furat lemne. Luni noapte, judiciarişti ai formaţiunii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Topoloveni i-au prins şi încătuşat pe Ionuţ Cioacă, de 31 de ani, şi pe Cristian Gheorghe Ştefan, de 30 de ani, ambii din Bogaţi. Aceştia sunt bănuiţi că, în cursul serii de 5 februarie, împricinaţii ar fi pătruns în gospodăria unui consătean în vârstă de 33 de ani, cu gândul să fure. Auzind zgomot, proprietarul casei a ieşit să vadă despre ce este vorba, moment în care suspecţii l-au atacat, l-au lovit şi au sustras 1,3 mc de material lemnos, apoi s-au făcut nevăzuţi. Victima a sunat la 112 şi în scurt timp suspecţii au fost prinşi. Împotriva lor au fost emise ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore. Indivizii au ajuns deja în arestul Poliţiei judeţene. Poliţiştii au deschis dosar penal pentru infracţiunea de tâlhărie. Ieri, cei în cauză au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni cu propunerea de a fi dispuse măsuri preventive.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident autoturism și scuter Vedea

Accident între un autoturism și un scuter în comuna Vedea

Accident rutier între un autoturism și un scuter în comuna Vedea.Intervin pompierii de la Pichetul ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar