Acasă / SOCIAL / Avansări în grad cu prilejul Zilei de 1 Decembrie

Avansări în grad cu prilejul Zilei de 1 Decembrie

Viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a aprobat, cu ocazia Zilei Naţionale a României, avansarea în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim, a unor poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş care îndeplineau condiţiile legale.

Astfel, de Ziua Naţională a României au fost înaintaţi în grad 39 de ofiţeri şi 83 de subofiţeri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, a Poliţiei Municipiului Piteşti precum şi din cadrul celorlalte subunităţi.

În conformitate cu legislaţia specifică, poliţiştii pot fi avansaţi în gradul profesional următor cu ocazia zilei Armei din care fac parte, precum şi a Zilei Naţionale a României – 1 Decembrie, iar pentru merite excepţionale în tot cursul anului.

Potrivit reglementărilor în vigoare, viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, semnează actele administrative privind avansarea ofiţerilor, urmând ca actele administrative privind avansarea maiştrilor militari/agenţilor de poliţie/subofiţerilor să fie emise potrivit competenţelor.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

ISU Arges

Ai oportunitatea să lucrezi în echipa noastră !

Posturi cu încadrare directă pe funcție din rândul personalului civil.Ai oportunitatea să lucrezi în echipa ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar