Acasă / EVENIMENT / Blonda din Albota a comis-o din nou

Blonda din Albota a comis-o din nou

blonda 4Devenită celebră după ce cu ani în urmă a făcut un accident mortal de circulaţie, a furat o maşină şi a condus băută şi fără permis pe autostradă şi a fost găsită căzută într-un rond de flori din centrul Piteştiului, blonda beată a comis-o din nou. Astfel, la sfârşitul săptămânii trecute, o echipă de jandarmi argeşeni se afla în timpul unei misiuni de asigurare a ordinii şi siguranţei publice în zona târgului săptămânal de la marginea municipiului. Cu acest prilej, subofiţerii au observat un autoturism Volkswagen oprind în poarta de acces, iar din maşină au coborât două femei şi un bărbat. Jandarmii au observat că una dintre femei se afla în stare avansată de ebrietate şi era sprijinită de celalaltă femeie, care a lăsat-o pe un scaun de la una dintre terasele din incinta târgului, după care a încercat să plece. În timpul legitimării, din cauza situaţiei în care se afla femeia băută, subofiţerii au sunat la 112 solicitând sprijinul unei ambulanţe, iar până la sosirea acesteia i-au acordat primul ajutor împricinatei. Echipa medicală ajunsă la târg a preluat persoana aflată în stare de ebrietate şi a pornit către Spitalul Judeţean, acolo unde s-au deplasat şi efectivele de jandarmi. Ulterior s-a stabilit că este vorba despre Alina Elena Badea, de 28 de ani, din Albota. În urma verificării în baza de date a rezultat că cea în cauză era plasată sub control judiciar 60 de zile şi nu avea voie să părăsească Albota în perioada 21 august-19 octombrie. Din acest motiv a fost sesizată Secţia de Poliţie Rurală Albota, care urmează să ia măsurile prevăzute de lege în astfel de situaţii. Vă reamintim că, pe 20 august, blonda a fost luată la ocazie pe DN 65B de un bărbat aflat la volanul unui Mercedes. Pretextând că îi este rău, aceasta l-a rugat pe şofer să-i ia o sticlă cu apă. Credul, omul a oprit şi a intrat la o benzinărie după apă, dar a lăsat cheile în contact. Băută fiind, blonda a trecut imediat la volan şi a demarat în trombă. Ea a condus pe autostradă cu poliţia, anunţată între timp, pe urmele sale până când a rămas în pană de motorină. Atunci a scăpat doar cu control judiciar, dar de data asta riscă să ajungă după gratii pentru că a încălcat măsura preventivă dispusă de procurori împotriva sa. Cea în acuză nu este la primul conflict cu legea, după ce, în septembrie 2008, a provocat un accident mortal de circulaţie, iar în 2009 a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă, iar permisul de conducere i-a fost anulat.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar