Acasă / SOCIAL / Colegiul Tehnic ”Armand Călinescu” aniversează 135 de ani de existență

Colegiul Tehnic ”Armand Călinescu” aniversează 135 de ani de existență

armand calinesuÎn 1882 ia ființă prima școală de meserii din județul Argeș.
”La școala profesională de ucenici a Ministrului Industriei Ușoare, o altă surpriză: practica în uzină organizată în două schimburi, elevii intră și ies din schimb odată cu muncitorii. ”Pentru acomodarea mai ușoară, mai rapidă, pentru încadrarea în ritmul școlii de producție” ne spune directorul școlii Filip Stănescu. Școala M.I.U. are orgoliul celei mai vechi instituții de învățământ profesional din județ, cladită pe locul unde a ființat ”Școala de Meserii” care dădea prima promoție de absolvenți în 1882.” Delia Ștefan, Revista Flacăra, iulie 1973.Colegiul Tehnic ”Armand Călinescu” îmbracă, în luna mai, haine de sărbătoare. Elevi, cadre didactice și invitaţi speciali vor luat parte la manifestările dedicate Zileicolegiului organizate în acest an în data de 24 mai. Ziua Colegiului Tehnic ”Armand Călinescu” la împlinirea a 135 de ani de existență, va fi marcată, după primirea invitaților la ora 14.00, printr-o serie de manifestări cultural-artistice și educative organizate de către profesorii și elevii colegiului începând cu ora 15.00 la Teatrul Alexandru Davila Pitești. Evenimentele festive din acest an vor capăta şi o altă conotaţie, în contextul revitalizării învăţământului profesional şi tehnic, prin apariţia formei duale.Profesorii colegiului împreună cu invitați de seamă din Ministerul Educației Naționale, Ministerul Cercetării și Inovării, Facultatea de Științe Agronomice, Consiliul Județean Argeș, Primăria Pitești, Inspectoratul Școlar Argeș, Casa Corpului Didactic Argeș, Academia de Poliție, Colegiul Național de Afaceri Interne, Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București, vor sărbători într-un cadru festiv și lansarea de carte a dnei director Procopiu Bianca Cristina – Creșterea economică și dezvoltarea economică durabilă – volum de economie ce se bazează pe principiul că dezvoltarea economico-socială se realizează prin oameni iar dezvoltarea umană se realizează numai în condițiile în care indivizii sunt capabili să-și asume destinul propriu într-o societate performantă și democratică – democrația presupune însă libertate, iar temelia libertății este dezvoltarea.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

ISU Arges

Ai oportunitatea să lucrezi în echipa noastră !

Posturi cu încadrare directă pe funcție din rândul personalului civil.Ai oportunitatea să lucrezi în echipa ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar