Acasă / SOCIAL / Concert simfonic extraordinar în aer liber

Concert simfonic extraordinar în aer liber

Flavius Ilie

Filarmonica Piteşti organizează duminică, 8 septembrie a.c., de la ora 19.00, în Piaţa Primăriei Municipiului Piteşti, un concert simfonic dedicat Nașterii Maicii Domnului. Alături de orchestra simfonică a Filarmonicii Piteşti, dirijată de Tiberiu Dragoș Oprea, va evolua , ca solist, naistul Flavius Ilie. În program: Iosif Ivanovici – Valurile Dunării, Tiberiu Brediceanu – Dansurile românești, George Enescu – Rapsodia Nr. 1, Marțian Negrea – Tarantella, Grigoraș Dinicu – Hora staccato, Charlie Chaplin – This is my song, George Bizet – Farandola din Suita Arlesiana Nr. 2, Geronimo Gimenez – Intermezzo din La boda de Luis Alonso, Piotr I. Ceaikovski – Poloneza din Evgheni Oneghin, Tiberiu Olah – Intrarea la Alba Iulia din Mihai Viteazul, Franz von Suppe – Cavaleria ușoară, Constantin Dumitrescu – Dans țărănesc, Ave Maria, Mădălin Sandu – Suită din Ardeal.

Tiberiu OpreaTiberiu Dragoș Oprea, dirijor al Filarmonicii Piteşti, este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Pedagogie Muzicală, clasa dirijat orchestră, la clasa maestrului Ludovic Bács, absolvind şi cursurile de master. De-a lungul activităţii sale, Tiberiu Oprea colaborează cu artişti instrumentişti renumiţi, precum: Valentin Gheorghiu, Cristina Anghelescu, Luiza Borac, Alexandru Tomescu, Horia Mihail, Răzvan Suma, Horia Maxim, Mihai Ungureanu, André Parfenov (Germania), Alexander Scherbakov (Rusia), Ladislau Csendes. De asemenea, a dirijat concerte în care au evoluat artişti de marcă: Felicia Filip, Pompeiu Hărăşteanu, Mediana Vlad, Alfredo Pascu, Florin Georgescu, Stefan Popov, Claudia Măru-Hanghiuc ş.a Absolvent al Liceului de Arte „Dinu Lipatti” din Pitești, la clasa profesoarei Gina Sandu, Flavius Ilie este laureat al Concursului Național „ArgesisArt”, al Concursului „Aulodia” din Brașov și al Olimpiadei Naționale de Nai. A cântat cu Filarmonica Pitești în stagiunea trecută, la Festivalul Tinere Talente, ediția a VII-a. Din această toamnă este student la Facultatea de Muzică și Pedagogie Muzicală a Universității Pitești. Intrarea la acest concert este liberă. Filarmonica Pitești pune la dispoziție 500 de scaune pentru public.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

ISU Arges

Ai oportunitatea să lucrezi în echipa noastră !

Posturi cu încadrare directă pe funcție din rândul personalului civil.Ai oportunitatea să lucrezi în echipa ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar