Acasă / SOCIAL / A fost semnat un protocol de colaborare dintre Argeș și Dâmbovița

A fost semnat un protocol de colaborare dintre Argeș și Dâmbovița

Marți, 14 octombrie a.c., la Primăria Comunei Stoenești a avut loc semnarea protocolului de colaborare dintre Consiliul Județean Argeș și Consiliul Județean Dâmbovița, privind accesarea proiectelor cu finanțare europeană pentru perioada 2014 – 2020. La eveniment au participat președintele C.J. Argeș, Constantin Nicolescu, președintele C.J. Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, administratorul public al județului Argeș, Florian Pena, primarul comunei Stoenești, Marin Ion, și directori din cadrul celor două consilii județene.
Protocolul vizează domenii de interes comun pentru locuitorii celor două județe, fiind evidențiate reabilitarea și modernizarea drumurilor de legătură dintre cele două județe; conurbaţia Bucureşti – Titu – Găeşti – Topoloveni – Piteşti, acestea fiind localităţi cu potenţial de creştere economică important; gestionarea integrată a cursurilor de apă în Bazinul Argeș – Vedea, regularizări și protecții la inundații; dezvoltarea pomiculturii prin sprijinirea Institutului Naţional de Cercetare Pomicolă Mărăcineni – Argeş şi a Staţiunii Pomicole Voineşti – Dâmboviţa; sprijinirea învăţământului superior, cu accent tărirea cercetării şi inovării, în contextul existenței centrelor univesitare din Piteşti și Târgovişte.
De asemenea, o mare importanță se va acorda proiectului de dezvoltare a zonei turistice Leaota – acces, elaborare planuri de urbanism zonal, infrastructură – acest proiect fiind unul care poate fi realizat în condiţiile accesării unor fonduri europene pe exerciţiul financiar 2014 – 2020.
Mihai Neacsu

Despre Administrator

Citeşte şi ...

IMG-20200917-WA0006

Un jandarm argeșean aleargă pentru o cauză nobilă

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar