Acasă / EVENIMENT / Copil găsit abandonat în cimitir!

Copil găsit abandonat în cimitir!

Doar scâncetele sale au dat de înțeles că a fost abandonat de mama sa, cea care trebuia să îl alăpteze, să îl crească și, ulterior, să îl călăuzească prin viață. Câțiva muncitori aflați în zona complexului Venezzia de la Bradu au auzit scântecele unui bebeșuș, în apropierea cimitirului din apropiere. Unul dintre muncitori a realizat că zgomotele cu pricina sunt ale unui bebeluș abandonat. După câteva minute, au găsit pruncul abandonat în tufișurile cimitirului din Bradu.
Ionuț Badea, cel care a găsit copilul, a avut grijă de acesta până la sosirea echipajelor de Ambulanță și Poliție: ,,Nu cred că o mamă normală poate fi în stare de așa ceva. Având și eu o fetiță, consider că mama care și-a aruncat pruncul este o criminală. Pe aici sunt o grămadă de câini comunitari, ar fi fost o problemă de timp până ar fi fost devorat de jivine” a declarat tânărul.
Bebelușul, de sex masculin, se află în stare bună, fiind preluat de cadrele Spitalului Județean. În următoarele zile, autoritățile statului vor demara procedurile pentru identificarea celei care și-a aruncat copilul, fără a-i da șansa să trăiască.

Dan Badea

Despre Administrator

Citeşte şi ...

-IML-Arges-fotopress

Patru salariaţi de la morga piteşteană condamnaţi la închisoare pentru luare de mită

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar