Acasă / EVENIMENT / Cornel Ionică, primarul Piteştiului,chemat la proces

Cornel Ionică, primarul Piteştiului,chemat la proces

chemat judecata primar pitestiJoi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţei urmează să fie judecată contestaţia depusă de Cornel Ionică, primarul Piteştiului, la decizia prin care, acum doi ani, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) l-a declarat incompatibil. Întrucât, printr-o sentinţă pronunţată pe 20 octombrie 2016 Curtea de Apel Piteşti a respins contestaţia formulată împotriva raportului ANI, primarul Ionică a declarat recurs, iar dosarul, aşa cum am precizat, are termen de judecată joi. În martie 2016, ANI stabilea, printr-un raport, că în perioada când era viceprimar, actualul edil-şef al Piteştiului s-ar fi aflat în conflict de interese: „În perioada exercitării mandatului 2008-2012, a participat la deliberarea şi adoptarea a două hotărâri ale Consiliului Local Piteşti din 24 septembrie 2009 având ca obiect validarea unor protocoale încheiate între Centrul Cultural Piteşti cu societăţi comerciale la care ginerele său este asociat şi administrator (prin validarea protocoalelor, societăţile comerciale au beneficiat de folosinţa unor spaţii puse la dispoziţie de Centrul Cultural). De asemenea, acesta a participat la deliberarea şi adoptarea unei hotărâri a Consiliului Local Piteşti, din 8 iulie 2010, în baza căreia a fost încheiat un contract de asociere între Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului municipiului Piteşti şi S.C. D&D General Invest SRL, societate comercială la care ginerele său este asociat unic şi administrator (prin încheierea contractului de asociere, societatea comercială a beneficiat de folosinţa unor suprafeţe de teren aparţinând domeniului public în vederea exploatării neîngrădite pentru publicitate). Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 46, alin. 1, din Legea nr. 215/2001 şi dispoziţiile art. 75, lit. a şi art. 77, alin. 1 şi 2 din Legea nr. 393/2004″, preciza la acel moment ANI. Rămâne de văzut dacă procesul de joi va intra pe rolul instanţei supreme aşa cum este programat, ori se va da un nou termen. Ieri am încercat să luăm legătura cu primarul Ionică, dar până la închiderea ediţiei acesta nu a putut fi contactat.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar