Acasă / SOCIAL / De 50 de ani în inimile românilor

De 50 de ani în inimile românilor

50 de ani DACIA (1)20 august 1968. De pe banda de montaj a fostei Uzine de Autoturisme Colibaşi ieşea primul automobil românesc, Dacia 1100, fabricat sub licenţa Renault 8. Au urmat modelele Dacia 1300 (1969), Dacia 1300 break (1973), Dacia 1310 (1980) şi Dacia Nova (1995). Graţie eforturilor depuse de fostul director general Constantin Stroe, anul 1999 a reprezentat o cotitură majoră în activitatea companiei care, în curând, va împlini 50 de ani de existenţă: a fost semnat contractul de privatizare, iar Renault a preluat pachetul majoritar de acţiuni al Dacia. Începând cu anul următor, la Mioveni s-au fabricat modelele SuperNova (2000), Solenza (2003), Logan (2004), Sandero (2008) şi Duster (2010), ultimele trei beneficiind de versiuni diferite de caroserie şi echipare. Prezentată în vara anului trecut, 50 de ani DACIA (6)noua Dacia Duster este vedeta producătorului de la Mioveni.

O maşină la 45 de secunde
Pentru a marca împlinirea a 50 de ani, conducerea companiei va organiza o serie de evenimente. Primul dintre ele a avut loc ieri: o vizită a liniilor de fabricaţie rezervată jurnaliştilor. „Producem o maşină la fiecare 45 de secunde, ceea ce înseamnă 1.500 de vehicule pe zi, care ajung în diferite ţări. Fiecare model este produs în diferite versiuni, în diferite culori şi cu diferite opţiuni”, a spunea Antoine Doucerain, noul preşedinte-director general al Automobile Dacia şi al Groupe Renault România. Acesta a ţinut să sublinieze că, dincolo de automatizare, de robotizare, de informatizare, de toate modernizările aduse uzinei, oamenii sunt cei mai importanţi. O mare parte din meritul pentru rezultatele obţinute de Dacia pe piaţa internă şi internaţională le revine celor 17.700 de angajaţi ai Groupe Renault România, recunoscuţi pentru profesionalismul lor şi deschiderea către nou, către inventică şi inovare.

50 de ani DACIA (2)În topul vânzărilor
Potrivit statisticilor, modelele Dacia a cucerit clienţi din 44 de state şi se află în topul celor mai bine vândute automobile pe diverse pieţe, Duster, Logan şi Sandero situându-se printre primele 25 în topul preferinţelor. „Noul Duster este poiectat, testat şi produs în România. Suntem singura companie din România care integrează toate activităţile specifice unui constructor auto, ceea ce a condus la performanţă recunoscută la nivel mondial. Noua Dacia Sandero Stepway are mare succes în Elveţia, fiind considerată maşină de clasă mică, dar cu aspect de SUV şi motor turbo. Angajaţii noştri contribuie la această reuşită globală, construind uzina viitorului prin competenţe, angajament şi muncă în echipă. Cu toţii trăim transformări continue şi astfel ne adaptăm unui mediu competitiv, ştiut fiind că industria auto este una dintre cele mai concurenţiale sectoare de activitate. România are legitimitatea de a continua acest succes, iar Dacia va fi mereu în inimile românilor”, a mai spus Antoine Doucerain.

50 de ani DACIA (3)Investiţii
Valoarea totală a investiţiilor realizate în perioada 2000-2017 de către Grupul Renault la Dacia se ridică la aproximativ 2,3 miliarde euro, în timp ce totalul investiţiilor realizate în România se situează la 2,8 miliarde euro. De remarcat că în ultimii ani a crescut numărul proceselor automatizate, astfel că, în prezent, în uzină sunt 818 roboţi care asigură repetabilitatea operaţiilor, iar 80% dintre piese sunt transferate în sincron automat. Uzina Vehicule Dacia, unde s-au produs anul trecut peste 310.000 de automobile (capacitate – 350.000 unităţi pe an), 93% din producţie fiind trimisă la export, Uzina Mecanică şi Şasiuri, centrul logistic de mare complexitate, cât şi activitatea de inginerie de înalt nivel asigură o contribuţie importantă a companiei Dacia la economia judeţului Argeş şi a României. În acelaşi timp, Dacia a investit foarte mult în oameni, salariaţii săi fiind deosebit de bine pregătiţi profesional, capabili să ţină ritmul de fabricaţie conform programului de producţie şi de calitate.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

ISU Arges

Ai oportunitatea să lucrezi în echipa noastră !

Posturi cu încadrare directă pe funcție din rândul personalului civil.Ai oportunitatea să lucrezi în echipa ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar