Acasă / SPORT / Debut cu stângul pentru alb-violeți

Debut cu stângul pentru alb-violeți

FC Argeș a pierdut primul meci din noul sezon al Ligii 2, cu scorul 1-2 în fața celor de la Ripensia Timișoara. Bănățenii au deschis scorul în prelungirile primei reprize, printr-un gol senzational marcat de Fotescu, care a stabilit și rezultatul primei reprize, 1-0 pentru Ripensia. În partea secundă a jocului, alb violeții au reușit să restabilească egalitatea prin Popescu, după o fază creată de către Blejdea, dar Ripensia a preluat din nou conducerea după alte șase minute. Zaluschi a înscris și el spectaculos pentru bănățeni și a reușit în felul acesta să aducă victoria pentru Ripensia Timișoara.

După fluierul de final al partidei, arbitrul a acordat două cartonașe roșii. Portarul Ripensiei, Dobre, a fost suprins alergând către Turda, jucătorul alb-violeților, și a șoptit ceva acestuia. Acesta din urmă s-a arătat deranjat de ceea ce a auzit și s-a repezit către portarul în vârstă de 18 ani. Ambii aveau deja câte un cartonaș galben, astfel că arbitrul a fost nevoit să îi elimine. În acest meci galeria echipei FC Argeș a fost la înalțime! Pentru că s-a împlinit 66 de ani de existenţă a echipei, aceștia au avut o coregrafie care a fost aplaudată de toți cei peste 2000 mii de spectatori prezenți pe Stadionul Nicolae Dobrin.

FC Argeș: Agachi – Dănescu, Turda, Vișa – Mușat (Barbu 54), Panait, Șerban (Brînzan 46) – Buleică (Popescu 46), Năstăsie, Blejdea – Buhăescu
Rezerve: Popa, Brînzan, Șerbănică, Popescu, Barbu, Szecui, Matiș
Antrenor: Nicolae Dică

Ripensia: Dobre – Lungu, Tînc, Hecsko (Monea 67), Toma – Tudorache, Burdeț, Fotescu (Popovici 74) – Zaluschi, Chera (Țieranu 66), Voinea
Rezerve: Mociu, Popa, Țieranu, Stoi, Golda, Popovici, Monea
Antrenor: Alexandru Pelici

GABRIELA NEACSU/ MIHAI NEACSU

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Bianca Voica, din nou sub tricolor (1)

Dedicare și determinare: Bianca Voica, din nou sub tricolor

Echipa României pregăteşte ultimele două partide din preliminariile CE2024, în 4 aprilie, la Cazin, cu ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar