Acasă / SOCIAL / DraculaFest – ediţia a şasea, 15-17 august 2014 -

DraculaFest – ediţia a şasea, 15-17 august 2014 -

Vineri, 15 august 2014
10.00 – Amplasarea taberei de corturi. Ţinând cont de sărbătoarea de Sfânta Maria, în zona recunoscută pentru amplasarea corturilor (pe partea stângă cum se urcă spre Vidraru) sunt invitaţi amatorii de camping. Ei vor fi îndrumaţi spre porţiunea special trasată în acest sens, locul de campare, unde îşi pot petrece finalul de săptămână în zona unde se va organiza a şasea ediţie a festivalului DraculaFest.
10.00 – 16.00 – Ziua Porţilor Deschise – Instituţiile publice din Arefu vor avea un program cu preponderenţă axat pe prezentarea activităţii şi sprijin în folosul comunităţii locale.
10.00 – „Transfăgărăşanul – Via Sacra”, la Casa de cultură din Căpăţâneni, manifestare dedicată aniversării a 40 de ani de la inaugurarea celui mai spectaculos drum din lume. Din program: vernisaje, lansări de carte, prezentarea machetelor monumentelor ce urmează a fi amplasate pe Transfăgărăşan. La ora 13.00 se pleacă în pelerinaj şi va avea loc dezvelirea plăcilor comemorative „Curba lui Zavate”, „Stânca lui Lazăr”, „Mesele de piatră ale lui Dodu”, „Fântâna Carmen”. La ora 15.00, pe Platoul Bâlea, se predă drapelul către primăria comunei Cârţişoara din judeţul Sibiu, organizatorul ediţiei viitoare a manifestării.
21.00 – În aşteptarea lui Vodă. La lăsatul serii se pune în funcţiune iluminatul artificial al cetăţii şi la baza muntelui se aprind şapte focuri de tabără care simbolizează cele şapte familii de moşneni arefeni care l-au ajutat pe Vlad Drăculea în momente de cumpănă.
Sâmbătă, 16 august 2014
10.00 – DraculaBike, concurs de ciclism montan, a cincea ediţie. Competiţia se desfăşoară la 3 kilometri distanţă de Barajul Vidraru, pe firul spre Cabana Cumpăna. Startul se dă din punctul Călugăriţa, de unde se vor parcurge 9 kilometri până la baza urcării în Curmătura Runcurelei, urmează validare şi retur (traseul este de nivel mediu, distanța totală fiind de 18 km, la o altitudine cumulată de 390 metri).
20.00 – Spectacol în „cuibul vulturului alb”. Reprezentaţie între zidurile Cetăţii Poienari, cu scopul de promovare a locului pe care voievodul Vlad Ţepeş l-a construit în vârf de munte. Se organizează ţinând cont de statutul istoric al cetăţii considerate refugiu al domitorului Vlad Ţepeş. Participă maxim 120 de persoane (rezervare telefonică 0348.444.333). Se amenajează în aşa fel încât invitaţii să poată participa interactiv la spectacol. Activităţi: înmânarea bocceluţelor cu merinde şi apă, la baza treptelor care duc la cetate; prezentare de specialitate făcută de reprezentanţii Muzeului Judeţean Argeş, la eşafod; şedinţă foto cu personajele costumate, inclusiv cu Vlad Ţepeş; audiţie, legende arefene; evoluţie a artiştilor locali conduşi de profesorul Cezar Bădescu; cântece de munte cu Ion Mircea Bogdan; recital al artistului Florin Dumitru; spectacol Leon Magdan şi echipa sa, teatru de umbre, numere interactive în care publicul va fi implicat, toate cu tentă medievală, românesc autentic.
Duminică, 17 august 2014
10.00 – Vizite. Incursiune la principalele puncte de atracţie ale zonei (Barajul Vidraru, Cetatea lui Vlad Ţepeş, punctele de prezentare a tradiţiilor, Transfăgărăşanul, etc.)
10.00 – Petrecere. Manifestare câmpenească şi degustare de produse tradiţionale, în acelaşi timp cu expoziţia de obiecte cu chipul lui Vlad Ţepeş.
Organizator: Consiliul Judeţean Argeş, Muzeul Judeţean Argeş, Serviciul Public Salvamont Argeş, Teatrul Alexandru Davila Piteşti, Primăria localităţii Arefu

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Constantin Craciun, autointitulat „Taranul sarac din Vrancea“  (1)

Petre Daea si Lia-Olguța Vasilescu, la Pitești

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar