Acasă / SOCIAL / Duelul viorilor, ediţia a VI-a, debutează la Filarmonica Piteşti

Duelul viorilor, ediţia a VI-a, debutează la Filarmonica Piteşti

Duelul viorilorMarţi, 4 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, unde Filarmonica Piteşti susţine concertele, violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru se vor „duela” din nou, „arbitru” fiind, ca de fiecare dată, pianistul Horia Mihail.Intrat în tradiţia vieţii muzicale româneşti, „Duelul viorilor” este un proiect Radio România, organizat de Centrul Cultural Media, Filarmonica Piteşti fiind, ca în fiecare an, partener cultural. Desfăşurat în perioada 4 octombrie – 15 octombrie 2016, turneul va avea loc în 11 localităţi din România: Piteşti, Iaşi, Roman, Tulcea, Caracal, Bucureşti, Turda, Deva, Alba-Iulia.După ce vor străbate ţara, cei trei muzicieni vor ajunge, în 2 decembrie, pe una dintre cele mai mari și prestigioase scene ale lumii: Carnegie Hall din New York. Este o recunoaştere a proiectului, a muzicienilor şi a aplauzelor de pe scenele ţării şi scenele europene.
Rivalitatea dintre Stradivarius și Guarneri, una dintre dintre cele mai frumoase lupte din toate timpurile, a dat naştere sunetului minunat al viorilor şi măiestriei de neîntrecut a artiştilor.
Liviu Prunaru cântă pe o vioară Stradivarius „Pachoud”, iar Gabriel Croitoru pe o vioară „Guarneri del Gesu”, din patrimoniul Muzeului „George Enescu”, pusă la dispoziţie de instituţia de cultură.
În program, lucrări celebre aparţinând lui Pablo de Sarasate, Moritz Moszkowski, Dmitri Șostakovici, Bedrich Smetana, Henryk Wieniawski, Joachim Raff, Jenö Hubay, Charles Auguste de Bériot şi Ástor Piazzolla, cele mai aplaudate piese din ediţiile trecute, „Best of Duelul viorilor”.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

ISU Arges

Ai oportunitatea să lucrezi în echipa noastră !

Posturi cu încadrare directă pe funcție din rândul personalului civil.Ai oportunitatea să lucrezi în echipa ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar