Acasă / EVENIMENT / După trei ani de închisoare fostul deputat Sorin Pandele a ieşit din puşcărie

După trei ani de închisoare fostul deputat Sorin Pandele a ieşit din puşcărie

După ce a executat trei ani de închisoare din pedeapsa de cinci ani la care fusese condamnat, Sorin Pandele, fost deputat PDL de Argeş, a ieşit din puşcărie. La începutul acestei săptămâni, instanţa a admis propunerea de liberare condiţionată după ce a constatat că Pandele a executat fracţia de pedeapsă şi întruneşte condiţiile legale de liberare.
Pandele_SorinCondamnaţi cu executare
După cum am relatat la momentul potrivit, în ianuarie 2014, fostul parlamentar argeşean a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cinci ani închisoare cu executare în regim privativ de libertate pentru infracţiuni de corupţie. Alături de Pandele, în acelaşi dosar au mai fost condamnaţi la câte cinci ani de închisoare Costel Zamfir, fost primar al comunei Bradu, şi Elena Cornelia Păun. Instanţa supremă a admis recursul declarat de DNA şi a anulat o sentinţă din 2012 prin care Sorin Pandele primise trei ani de închisoare cu suspendare şi fusese achitat pentru luare de mită. Astfel, Sorin Pandele a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată şi la trei ani pentru fals material în înscrisuri oficiale. Pedepsele au fost contopite, iar Pandele urma să execute pedeapsa cea mai grea, de cinci ani, şi patru ani interzicerea unor drepturi. În acelaşi dosar, Costel Zamfir, fost primar la Bradu, a fost condamnat tot la cinci ani închisoare, aceeaşi pedeapsă primind-o şi Elena Cornelia Păun, femeia de la care a pornit toată povestea.

Bani necuveniţi
Vă reamintim că, pe 16 iunie 2010, Sorin Andi Pandele a fost trimis în judecată de procurorii DNA Piteşti pentru mai multe infracţiuni de corupţie în legătură cu funcţia pe care a deţinut-o, aceea de director al Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobiliară (OCPI) Argeş în perioada 2005-2008. Potrivit DNA, pe 27 septembrie 2007, în baza unei înţelegeri anterioare, Pandele a primit 190.000 lei cu titlu de mită de la Elena Cornelia Păun. În schimbul banilor, el urma să-şi exercite defectuos atribuţiile de director al OCPI Argeş şi să emită, în mod nelegal, un titlu de proprietate.

Teren mutat
„Astfel, în cursul lunii ianuarie 2006, Sorin Andi Pandele, în calitate de director al OCPI şi de membru al Comisiei judeţene de fond funciar Argeş, a dispus în mod nelegal emiterea unui titlu de proprietate inculpatei Păun pentru un teren intravilan în suprafaţă de 1,1953 ha menţionat scriptic ca fiind la Bradu, în realitate fiind amplasat în Piteşti. El a semnat titlul, deşi cunoştea că inculpata nu formulase cerere în nume propriu şi nu-i fusese validat dreptul de reconstituire a suprafeţei respective”, se menţiona în rechizitoriul procurorilor Anticorupţie. DNA mai arată că, după redactarea titlului, Pandele l-a înaintat Comisiei judeţene de fond funciar în vederea definitivării procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate. De asemenea, ulterior emiterii acestui titlu, în cursul lunii mai 2007, Sorin Pandele a dispus nelegal efectuarea unor corecturi în documentul cu pricina prin înlocuirea comunei Bradu cu municipiul Piteşti, inclusiv vecinătăţile, toate corecturile fiind certificate de către el ca director al OCPI Argeş.

Falsuri în serie
Procurorii DNA au mai constatat că la realizarea acestui scop a contribuit şi Costel Zamfir, care, în calitate de primar al comunei Bradu şi de preşedinte al Comisiei locale de fond funciar, a falsificat mai multe documente care au stat la baza emiterii titlului de proprietate şi la efectuarea corecturilor amintite. La rândul său, Elena Cornelia Păun a falsificat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru a da o aparenţă de legalitate emiterii frauduloase a titlului cu pricina. Mai mult, ea a folosit această cerere la Judecătoria Piteşti într-un proces civil în care proprietarii de drept ceruseră constatarea nulităţii titlului de proprietate, precum şi cu ocazia efectuării cercetărilor în dosarul penal deschis în cauză. Ca să fie sigură că va câştiga procesul cu adevăraţii proprietari, Elena Cornelia Păun a oferit o sumă de bani unei angajate a Primăriei Bradu pentru a emite în fals o adresă care să-i fie favorabilă la instanţa de judecată.
Sorin Pandele a fost deputat PDL de Argeş în perioada 2008-2012, iar la alegerile din 2012 conducerea democrat-liberală nu i-a mai permis să candideze din cauza problemelor pe care le avea cu justiţia. Aşa se face că Pandele a candidat din partea PP-DD, însă n-a avut succes.

Val. N

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar