Acasă / SPORT / Etapă de vis pentru preşedintele lui Atletic Bradu

Etapă de vis pentru preşedintele lui Atletic Bradu

Preşedintele clubului Atletic Bradu, Cristinel Soare a avut parte de o etapă perfectă. Acesta a evoluat pentru toate cele trei formaţii ale clubului, marcând trei goluri (în succesul cu 12-1 de acasă cu Unirea Costeşti) şi a reuşit chiar să scoată un penalty pentru echipa de liga a V-a, în victoria cu 2-0 cu trupa din Răteşti. În liga a III-a însă, Bradu a remizat acasă, 0-0 contra Chindiei Târgovişte. „Avem un start de campionat foarte bun cu echipa mare. Am reuşit să luăm şapte puncte în primele trei etape. Numai că mai avem mult de lucru şi nu trebuie să ne bucurăm foarte repede. Nu am realizat nimic şi trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ pentru a putea face o treabă foarte bună. Despre ultimul meci nu pot să spun decât că am întâlnit o echipă tare, un adversar care ne-a pus destule probleme, dar noi am reuşit să smulgem un punct şi să ne îndeplinim obiectivul nostru de a nu pierde în faţa propriilor suporteri.”, a declarat Cristian Soare.
Adrian Dragomir Foto: Mihai Neacsu

Despre Administrator

Citeşte şi ...

competiții sportive între polițiști (3)

Ziua Poliției, sărbătorită și prin competiții sportive între polițiști

Polițiștii argeșeni sărbătoresc Ziua Poliției Române prin competiții sportive și competiții cu caracter profesional.Tradiționalele competiții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar