Acasă / SPORT / FC Argeș a făcut egal cu UTA Arad

FC Argeș a făcut egal cu UTA Arad

FC Argeș a obținut primul punct în Liga I după ce a terminat la egalitate, 1-1, confruntarea de vineri seară, de pe propriul teren, cu UTA Arad, din runda cu numărul 3 din Casa Liga 1. Disputa dintre cele două nou promovare a fost una cu nerv și ritm, dar și cu ocazii mari de ambele părți. Oaspeţii au deschis scorul rapid, prin Bustea care l-a învins pe Croitoru cu un șut plasat din afara careului. Arădenii și-au mai trecut în cont două mari ocazii de gol în prima repriză prin Ciprian Rus. Mai întâi a tras pe lângă poartă din poziţie ideală, iar la scurt timp a tras puternic din foarfecă, pe centrul porţii, dar portarul Flaviu Croitoru a avut un reflex de senzaţie. Replica echipei noastre a fost dată de Robert Grecu, însă șutul mijlocașului piteștean a fost scos din vinclu de portarul Moldovan. La puțin timp după revenirea de la cabine, Năstăsie a tras în forță, însă gooal-keperul arădenilor a reușit să respingă. Mijlocașul Ionuț Șerban i-a dat emoții lui Moldovan cu un șut de la 20 m care a fost reținut de portarul arădean în doi timpi. UTA a replicat prin Buhăcianu, care a ratat şansa de a majora scorul, după a scăpat singur cu portarul dar a tras peste transversală!. FC Argeș a restabilit egalitatea în minutul 76 prin nou-intratul Malele, care a luat pe cont propriu o acţiune şi a finalizat imparabil cu un șut din unghi. Arădenii au ratat șansa victoriei în prelungiri când centrarea lui Ursu a căzut pe bara transversală. S-a terminat 1-1, rezultat în urma căruia atât FC Argeș, cât și UTA, au rămas fără victorie după primele trei etape disputate din acest sezon competițional.

M.D – FOTO GABRIELA NEACȘU

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Bianca Voica, din nou sub tricolor (1)

Dedicare și determinare: Bianca Voica, din nou sub tricolor

Echipa României pregăteşte ultimele două partide din preliminariile CE2024, în 4 aprilie, la Cazin, cu ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar