Acasă / EVENIMENT / Femeie, lovită pe marcaj la Mărăcineni

Femeie, lovită pe marcaj la Mărăcineni


accident-pietoni-_maracineni-În jurul orei 9 a dimineţii de ieri, trei cadre al ISU Argeş se deplasau cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă spre o misiune planificată de conducerea inspectoratului. În timp ce traversau comuna Mărăcineni, cei trei pompieri au fost martori involuntari la producerea unui accident rutier pietonal, în urma căruia o femeie a fost rănită. „Permanent motivaţi prin deviza «Cine salvează o viaţă salvează o lume întreagă», colegii noştri au oprit autospeciala şi au luat măsurile necesare, conştienţi fiind de faptul că fiecare secundă contează. S-au asigurat că persoana respiră, au anunţat accidentul, au comunicat cu victima şi cu aparţinătorii acesteia, iar plutonierul Florin Dobrin i-a acordat primul ajutor până la sosirea echipajului de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă”, spuneau reprezentanţi ai ISU Argeş.Din verificările efectuate de poliţişti a rezultat că Florina G., de 49 de ani, din Piteşti, circula cu o Skoda Fabia către Câmpulung. Grăbită, neatentă şi având alte preocupări în timpul condusului, şoferiţa a observat cu întârziere că în faţa sa apăruse un pieton. Aşa se face că Maria B., de 78 de ani, care se angajase corect în traversare, a fost lovită de autoturism chiar pe trecerea de pietoni. Grav rănită, septuagenara, ajutată de pompieri, a fost preluată de o ambulanţă şi internată cu fractură de picior şi alte traumatisme, iar conducătoarea auto s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

SURSA FOTO : Info Trafic

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar