Acasă / EVENIMENT / Fetiţe rănite la Miceşti

Fetiţe rănite la Miceşti

MicestiAccident01

Două fetiţe şi mamele lor au ajuns la spital, după ce maşina în care se aflau a fost implicată într-un accident rutier. Evenimentul a avut loc în această după-amiază la Miceşti, unde Floein S., de 32 de ani, din localitate, cicula pe DN73 dinspre Piteşti cu o Skoda. Din cauză că nu s-a asigurat la efectuarea virajului la stânga, s-a tramponat cu o Dacia Logan condusă regulamentar din sens opus de Vasile Costinel D., de 36 de ani, din Coşeşti. Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a şoferiţei, a fiicei sale în vârstă de şapte ani, a Petruţei Florina M., de 31 de ani, şi a fiicei sale în vârstă de numai nouă luni, toţi aflaţi în Skoda. Victimele au fost preluate de ambulanţe SMURD şi ale serviciului judeţean şi transportate la spital. Medicii au constatat că, din fericire, pacienţii aveau doar contuzii minore şi în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar