Acasă / SPORT / Galben-verzii s-au impus fără emoţii după un meci pe care l-au dominat în cea mai mare parte

Galben-verzii s-au impus fără emoţii după un meci pe care l-au dominat în cea mai mare parte

cs.mioveni-uta 2-0 fotopress24 (35)UTA a pierdut fotoliul de lider în Seria 2, după înfrângerea suferită pe terenul celor de la CS Mioveni, în etapa a 16-a a Ligii 2. UTA Bătrâna Doamnă a părut obosită, depășită la toate capitolele la Mioveni, mai ales în repriza secundă,aceasta este cea de-a doua înfrângere din returul campionatului ligii secunde, pe terenul formaţiei CS Mioveni.Gazdele au ratat prima ocazie la jumătatea reprizei întâi, când șutul lui Biceanu a întâlnit bara din dreapta a porții lui Miron (22). În minutul 33, Rus a irosit singura șansă mare de gol a oaspeților (33).La opt minute de la reluare, Roberto Ayza a deschis scorul cu un șut din careul mic, după greșeala lui Polgar (53). Brazilianul lui CS Mioveni și-a trecut în cont dubla în minutul 76, din pasa lui Alin Popa (76). Golgheterul gazdelor a ajuns, astfel, la șapte goluri marcate în acest sezon.In minutul 77 Nilă profită de o nesiguranţă în careul arădean, insistă şi cade în duelul cu Miron, însă arbitrul îi dă galben pentru simulare, nu penalty iar apoi Copil şutează puternic de la 25 de metri din poziţie centrală iar mingea trece la un metru de stâlpul din dreapta al porţii gazdelor.

”Cu asemenea greşeli, e greu, nu am avut nici reacţie să revenim în joc şi aşa s-a scris istoria. Multe nu sunt de spus. Unii au avut o şansă, trebuia să profite de ea, e puţin ce s-a întâmplat. Avem tineri interesanţi, dar trebuie răbdare. Cât timp am stat bine, lucrurile au fost greoaie pentru adversari, chiar dacă au fost mai prezenţi. S-a făcut diferenţa la greşelile personale”, a declarat antrenorul Roland Nagy după joc.

„Au fost două reprize câştigate în întregime. Băieţii au fost la un nivel excelent din primul până în ultimul minut şi le mulţumesc pentru efortul depus. Nu era de mirare dacă scorul final ar fi fost 5 sau 6-0. Dar, ne bucurăm că am bătut şi am schimbat din nou liderul, cum o făcusem şi cu cei de la Baia Mare acum cinci etape.”, a punctat Marius Stoica.

CS Mioveni: Croitoru – Torişte, Calvin, E. Stoica, B. Stoica – Mârzeanu, Biceanu – Popa (82 . Mazilu), Florescu, Ayza (89 Vintilă) – Nilă (84 Năstăsie). Antrenor principal: Marius Stoica.
UTA Bătrâna Doamnă : Miron – Polgar, Manea, Gligor, Burlă – Man, Sorian (75 Vlad), Jorza (82 Tănase), Copil – Szekely (72 Petre), Rus. Antrenor principal: Roland Nagy.

Gabriela Neacşu/ Mihai N.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Bianca Voica, din nou sub tricolor (1)

Dedicare și determinare: Bianca Voica, din nou sub tricolor

Echipa României pregăteşte ultimele două partide din preliminariile CE2024, în 4 aprilie, la Cazin, cu ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar