Acasă / EVENIMENT / Grindina şi furtuna au făcut prăpăd în judeţ

Grindina şi furtuna au făcut prăpăd în judeţ

Diferenţă ca de la cer la pământ între cum a ziua şi cum a fost noptea de sâmbătă. Dacă pe parcursul zilei canicula i-a scos pe oameni din case, noptea a fost una de coşmar. Natura s-a dezlănţuit în judeţ şi timp de două ore ploaia torenţială însoţită grindină (care în unele zone din comuna Bârla a ajuns la dimensiunile unui ou de găină), descărcări electrice şi vânt puternic au produs pagube însemnate în mai multe localităţi argeşene.În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, 49 de pompieri militari cu peste 18 autospeciale, motopompe şi autocamioane au intervenit, alături de reprezentanţi ai autorităţilor locale, în sprijinul cetăţenilor care au avut de suferit de pe urma precipitaţiilor şi a vijeliei. Cel mai rău loviţi de stihiile naturii au fost oameni din Curtea de Argeş, Bascov şi Poiana Lacului. Astfel, s-a acţionat pentru evacuarea apei din 17 curţi şi patru case din Bascov, satul Scheau, dintr-o curte din Băbana, respectiv din Mioveni, cartierul Colibaşi, din alte două din Poiana Lacului şi dintr-o locuinţă din Merişani, satul Dobrogostea.La Curtea de Argeş, imaginile erau unele de coşmar, după ce furtuna a smuls acoperişurile de pe două blocuri şi un garaj de pe străzile Episcop Nichita, Progresului şi Valea Iaşului, dar şi peste maşini aflate în parcare. Cel puţin 15 autoturisme au fost grav avariate, iar pagubele totale se ridicǎ la câteva sute de mii de lei. Situaţie gravǎ şi pe strada Sân Nicoarǎ, unde un brad a fost rupt de vijelie şi a cǎzut peste o casǎ, iar la o vilă din centrul municipiului grindina a făcut ţăndări geamurile de termopan. De asemenea, în comuna Muşăteşti acoperişul unei case a fost parţial distrus de vijelie şi de grindină. Tot sâmbătă noapte, pompierii au intervenit pentru degajarea drumurilor blocate de copacii doborâţi de vânt pe carosabil în comunele Leordeni, Vlădeşti, Bălileşti şi Stoeneşti.În aceeaşi noapte, stihiile naturii au afectat liniile de electricitate, aşa că la ora 8 a dimineţii de duminică erau înregistrate 15 localităţi cu peste 2.100 de consumatori care nu aveau energie electrică. Furnizorul a trimis pe teren 17 echipe de intervenţie pentru remedierea defecţiunilor şi repunerea liniilor sub tensiune.
Potrivit ISU Argeş, şi ieri militarii încă era în misiune, pentru constatarea, limitarea şi înlăturarea efectelor fenomenelor meteo şi hidro care s-au manifestat în judeţ.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar