Acasă / EVENIMENT / O familie din Argeş a sfârşit tragic

O familie din Argeş a sfârşit tragic

Soţii Filofteia (79 de ani) şi Gheorghe Oprea (79 de ani), din Bradu, dar şi fiul acestora, Cătălin, 45 de ani, din Bucureşti, au fost găsiţi, aseară, fără suflare, în casa celor doi bătrîni din Argeş. Un vecin al acestora, trimis de un alt copil al celor doi, să verifice ce se întîmplă de nu mai răspund la telefon, a făcut macabra descoperire.
Omul a intrat în casă şi i-a găsit pe bătrîni în pat, fără suflare. Nici copilul lor, care avea o mînă pe mama lui şi cealaltă pe sobă, nu dădea semne că ar mai fi în viaţă. Bărbatul, extrem de speriat, a avut, totuşi, puterea să iasă din cameră şi să strige după ajutor. Au fost alertate imediat autorităţile, care, însă, n-au mai putut face altceva decît să declare decesul celor trei. În timp ce vecinii cred că de vină pentru tragedie ar fi emanaţiile de monoxid de carbon de la soba pe gaze, anchetatorii nu exclud nici o variantă.

Sursa text –curier.ro
Foto – Mihai Neacsu

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar