Acasă / SOCIAL / Programul educaţional ,, Restaurarea icoanelor de lemn”

Programul educaţional ,, Restaurarea icoanelor de lemn”

Consiliul Judeţean Argeş şi Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii – Goleşti organizează, în perioada 22 – 23 octombrie 2013, programul educaţional Restaurarea icoanelor de lemn, la care vor participa elevi de la C.N.L. Zinca Golescu, coordonaţi de Malvine Mocenco, şefa Secţiei de Conservare – Restaurare a instituţiei noastre.

În cadrul programului dedicat icoanelor mutilate de timp, prin intervenţii competente de restaurare, acestora li se va reda valoarea artistică, făcând posibilă, astfel, revenirea lor în circuitul expoziţional.

Vor fi studiate icoane de lemn extrem de valoroase din patrimoniul Muzeului Goleşti, datând din secolul al XIX-lea: Sfântul Nicolae tronând, Sfântul Ioan Botezătorul, Sfinţii Trei Ierarhi şi o icoană lipovenească – Maica Domnului cu Pruncul.

Obiectivul acestui proiect îl constituie prezentarea stării de conservare a pieselor şi a metodologiei de conservare – restaurare efectuate, elevii având posibilitatea de a se familiariza cu obiectele de patrimoniu aflate în colecţiile Muzeului Goleşti.

Mihai Neacsu

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Argeș Deschiderea unor noi investiții (9)

Argeș: Deschiderea unor noi investiții ale producătorilor în zona montană

Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean, a fost împreună cu Petre Daea, fost ministru al Agriculturii, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar