Acasă / EVENIMENT / Spărgător din Olt, reţinut de oamenii legii în Argeş

Spărgător din Olt, reţinut de oamenii legii în Argeş

SpargatorCase01Agenţi ai Secţiei de Poliţie Rurală Lunca Corbului au condus la sediul subunităţii pentru audieri un bărbat din judeţul Olt, suspectat de furt. Este vorba despre Mihai Ş., de 35 de ani, din comuna Valea Mare, bănuit că la începutul acestei luni, mai exact în noapte de 3/4 iunie, ar fi pătruns prin efracţie într-o locuinţă de pe raza comunei argeşene Săpata, de unde ar fi sustras mai multe bunuri. Potrivit anchetatorilor, împricinatul a furat anvelope, un aspirator, truse de chei, diverse scule şi unelte, iar valoarea prejudiciului se ridică la peste 10.000 lei. Pentru probarea activităţii infracţionale, ieri-dimineaţă poliţiştii au efectuat o percheziţie acasă la suspect, în urma căreia au fost recuperate bunuri susceptibile a proveni din furt, care reprezintă aproape un sfert din valoarea totală a pagubei. De asemenea, din verificări a rezultat că bărbatul cu pricina a mai încercat să spargă alte două case din Săpata, dar a renunţat fiindcă proprietarii au fost cât pe ce să pună mâna pe el. În cauză a fost deschis dosar pentru furt şi tentativă de furt, cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, iar Mihai Ş. a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. Azi, el va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti cu propunerea de a fi dispuse măsuri preventive.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar