Acasă / EVENIMENT / Un an de la dispariţia lui Constantin Stroe

Un an de la dispariţia lui Constantin Stroe

StroeOmagiu01A trecut un an trist de când Constantin Stroe a trecut la cele veşnice. „Cu toţi păstrăm vie amintirea marelui dispărut, lider înăscut, inteligent şi determinat, cu o putere de munca exemplară şi totdeauna preocupat de viitorul zecilor de mii de oameni, viitor care depindea de înţelepciunea, energia şi de forţa personalitatii sale. Păstrăm însă şi amintirea unui şef exigent, riguros, excelent psiholog, dar cald şi gata să ajute când era nevoie. Încă de la începuturile Daciei şi-a dedicat fără rezerve toată viaţa profesională uzinei şi industriei auto din ţară, cărora le-a rămas credincios pentru totdeauna. În 1990, oamenii l-au chemat să conducă Dacia, în fruntea căreia a traversat cu succes furtuna devastatoare a tranziţiei. A intuit din timp că uzina nu putea să-şi continue singură drumul în condiţiile date, astfel că a căutat cu inteligenţă şi perseverenţă cuplarea cu un constructor internaţional puternic. Realizarea privatizării cu Renault, în 1999, a reprezentat împlinirea visului şi capodopera vieţii Domnului Constantin Stroe. A fost ales să conduca în continuare, pentru încă trei ani, procesul de renaştere a Daciei, aşezând-o pe traiectoria de succes internaţional pe care evoluează şi astăzi. În anul 1996 a fondat ACAROM, al cărui preşedinte a rămas până în ultima zi a vieţii. În acestă poziţie a fost cel mai energic şi cel mai puternic susţinător al industriei auto atât în ţară, cât şi în exterior. La un an de la dispariţia sa, noi, colegii de la ACAROM, membrii Consiliului Director al asociaţiei, alături de numeroşii noştri colaboratori din ţară, aducem tributul nostru de recunoştinţă Domnului Constantin Stroe, pentru tot ce a făcut pentru noi. Lumina personalităţii sale excepţionale, ideile şi exemplul său, continuă să ne călăuzească pe drumul pe care Domnia Sa ne-a condus în timpul vieţii. Îi rămânem pe veci recunoscători”, se arată într-un comunicat de comemorare pe care mi l-a transmis conducerea ACAROM.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar