Acasă / EVENIMENT / Zeci de tone de peşte infestat, confiscate

Zeci de tone de peşte infestat, confiscate

DescinderiPeste01

În această dimineaţă la nivel naţional a fost declanşată o amplă operaţiune cz caracter transfrontalier pentru destructurarea unui grup infracţional organizat. Sute de poliţişti români, precum şi din Italia, Spania, Franţa şi Ungaria au pus în aplicare peste 150 de mandate de percheziţie domiciliară, în vederea documentării activităţii infracţionale a unui grup organizat, care se ocupa cu activităţi ilegale din domeniul pescuitului, achiziţiei, transportului şi comercializării peştelui impropriu consumului. În România s-au desfăşurat 115 percheziţii la firme şi locuinţe din Bucureşti şi din judeţele Constanţa, Călăraşi, Dâmboviţa, Argeş, Ilfov, Tulcea, Prahova, Braşov, Brăila, Buzău, Vâlcea, Giurgiu şi Maramureş. În Argeş au fost vizate patru persoane din Piteşti, Băbana şi Negraşi care, potrivit surselor judiciare, ar avea calitate de martor în dosar. Alături de anchetatorii români s-au aflat şi reprezentanţi ai Poliţiei Naţionale din Spania. La rândul lor, poliţiştii români au participat la acţiuni similare care au avut loc pe teritoriul Italiei, Spaniei, Franţei şi Ungariei.Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi, având în vedere complexitatea cauzei, precum şi caracterul transfrontalier, cazul a fost deschis la nivelul EUROJUST, fiind efectuate anchete în Italia, Spania, Franţa, Ungaria şi Portugalia, coordonate direct de EUROJUST şi EUROPOL.

Pescuit în ape poluate
Gruparea, formată din peste două sute de români, francezi, italieni şi maghiari, ar fi creat un adevărat mecanism pentru procurarea ilegală a peştelui, din afara ţării, pentru transportul acestuia şi, ulterior, pentru comercializarea lui în România. Gruparea cu pricina nu funcţiona după un sistem piramidal, aşa cum se procedează de obicei, ci, dimpotrivă, acţiona pe mai multe paliere, la nivelul cărora erau constituite grupuri distincte în funcţie de obiectul de activitate, respectiv braconaj piscicol/transport marfă/comercializare etc. Produsele piscicole erau obţinute din apele teritoriale ale Italiei, Spaniei şi Franţei, unde pescuitul era interzis, peştele din acele zone fiind impropriu consumului întrucât ar fi infestat cu metale grele din cauza poluării accentuate a apelor. Ulterior, cantitatea rezultată în urma braconajului piscicol era depozitată şi transportată fără a avea autorizaţie sanitar-veterinară, aşa cum impune legislaţia europeană şi română în domeniu.

Importuri cu acte false
Potrivit anchetatorilor, aducerea peştelui în România s-ar fi realizat prin folosirea unor documente falsificate, membrii grupării efectuând achiziţii intracomunitare prin intermediul unor firme româneşti cu obiect de activitate în domeniul comercializării produselor piscicole, special înfiinţate pentru a servi activităţii infracţionale. În urma cooperării internaţionale dintre Poliţia Română şi autorităţile poliţieneşti din Spania, Ungaria, Franţa, Italia şi Portugalia, a fost documentată activitatea grupării infracţionale, iar toate informaţiile existente s-au valorificat prin blocarea accesului pe piaţa românească a 30 de tone de peşte impropriu consumului, a cărui valoare s-ar fi ridicat la aproximativ 600.000 de lei. Cu sprijinul Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a fost distrusă întreaga cantitate de peşte confiscată.

Urmărire penală in rem
În cauză a fost dispusă începerea urmăririi penale in rem (cu privire la faptă, n.r.) şi se continuă cercetările pentru comiterea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, comercializare de produse alterate, evaziune fiscală, precum şi deţinere, transport şi comercializarea fără documente legale a peştelui, fără ca, cel puţin deocamdată, să se facă vreo referire la firme sau persoane fizice şi juridice implicate. Documentarea activităţii infracţionale a fost făcută de către poliţişti din cadrul Direcţiei de Ordine Publică, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR, Inspectoratului de Poliţie Arad, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, ANSVSA şi Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar