Acasă / EVENIMENT / 10 ani de puşcărie pentru că şi-a violat nepoata

10 ani de puşcărie pentru că şi-a violat nepoata

Un bărbat din Curtea de Argeş a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare în regim privativ de libertate fiind acuzat că şi-a abuzat sexual nepoata. Este vorba despre Ion Săceanu, de 43 de ani, nimeni altul decât fratele tatălui victimei. Individul nu are dreptul de a comunica cu copila şi nici cu membrii familiei acesteia, ori de a se apropia de aceştia, nici dreptul de a se apropia la mai puţin de 100 m de locuinţa, şcoala sau alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale pe o durată de cinci ani. Inculpatului i se va deduce din pedeapsă durata arestului preventiv şi al arestului la domiciliu de la 24.10.2019 la zi.
Aşa cum am relatat la momentul potrivit, în cursul după-amiezii de 23 octombrie 2019, judiciarişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Arge au continuat cercetările într-un dosar penal privind comiterea infracţiunii de viol de către bărbatul în cauză care, în decembrie 2017, ar fi întreţinut raporturi sexuale cu nepoata sa în vârstă de 13 ani, mai exact cu fata fratelui său, împotriva voinţei puştoaicei.
În loc de telefon a violat-o
Din primele date s-a stabilit că, având unele dubii cu privire la virginitatea fiicei, tatăl a ameninţat-o că o va duce la un consult ginecologic. Probabil fiindu-i teamă de părintele său, fata i-a spus tot ce i s-a întâmplat cu doi ani în urmă şi bărbatul a sesizat poliţia fără să ţină cont că suspectul este fratele său. Potrivit anchetatorilor, sub pretextul că i-ar fi cumpărat un telefon mobil pentru a i-l face cadou cu ocazia sărbătorilor de iarnă, unchiul a luat-o pe nepoată la el acasă la Piteşti şi a obligat-o să întreţină relaţii sexuale. Apoi a dus-o înapoi la Curtea de Argeş, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.
Recidivist
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene, apoi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş cu propunere de luare a unei măsuri preventive. La rândul său, procurorul de caz l-a dus pe împricinat la instanţă. Pe baza probatoriului administrat, judecătorul de drepturi şi libertăţi a emis pe numele lui Săceanu mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, în decizia magistratului cântărind foarte mult faptul că individul este recidivist. Din dosarul depus la instanţă rezultă că acesta şi-a ucis concubina în urmă cu mulţi ani şi a executat 11 ani de închisoare din cei 15 la care fusese condamnat. În anul 2012 a fost eliberat condiţionat, având un termen de reabilitare de şapte ani şi a comis violul în timpul acestui termen.

incarcerat viol

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Recomandări ale jandarmilor argeșeni 

Recomandări ale jandarmilor argeșeni 

În contextul minivacanței de 1 Mai și având în vedere preconizarea unui număr mare de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar